Cultural

Festivalul „RomânIA AUTENTICĂ”, ediţia 2019, Hobiţa-Gorj: tradiţii, măiestrie, meşteşug

Prin implicarea Primăriei Peștișani, prin inimosul primar, Cosmin Pigui, duminică, la Hobiţa s-a desfăşurat cea de-a patra ediţie a Festivalul RomanIA AUTENTICĂ.

Lansat în vara anului 2016 ca un proiect cultural, de promovare și conservare a tradițiilor, obiceiurilor și meșteșugurilor, Festivalul s-a dezvoltat şi amplificat de la an la an, ajungându-se la organizarea simultană a acestui eveniment atât în Peștișani – Hobița, cât și în municipiile Iași și Brașov, ca o dovadă a Unirii Principatelor române: Țara Românească, Moldova și Ardealul.

La locurile de baștină ale lui Brâncuși, această manifestare există prin implicarea activă a administrației comunei Peştişani: primarul Cosmin Pigui, viceprimarul Nicolae Nicolcioiu, sprijiniți de către inimoasa doamnă Cristina Chiriac, preşedinta Asociaţiei „Flori de Ie”, precum și de către Asociaţiei Femeilor Antreprenor din România, cărora s-a aliat însuși Consiliul Județean Gorj, manifestarea regăsindu-ne acum la a IV-a ediţie. La cererea Primăriei Peștișani, prin diligențele întreprinse de către întâistătătorul comunității, Cosmin Pigui, chiar Ministerul Culturii și Identității Naționale a finanțat, cu suma de 75.000 lei, mare parte din cheltuielile organizării acestui festival.

Pe lângă artiștii care au fost prezenți la manifestație spre deliciul publicului, poiana amenajată special de către autoritățile locale s-a umplut de produsele tradiţionale a zecilor de artişti populari şi meşteşugari veniți din diverse zone etnografice ale ţării.

Festivalul a deschis programul artistic prin prestația Ansamblului Folcloric „Emilia Bubulac” – Frânceşti – Peștișani, sub coordonarea soţilor Stelea, căruia i-a succedat un taraf tradiţional de pe meleagurile Gorjului, taraful „Rela Ciulei” din localitatea Peștișani, în fruntea căruia a strălucit celebrul Victor Ţambu, renumit „vrăjitor” al viorii.

Au venit mai apoi „Privighetorile Gorjului”, grup vocal din Târgu-Jiu alcătuit din reprezentantele genului frumos, înveșmântate în uimitoarele păstrătoare de tradiții – costumele populare gorjeneşti, coordonarea acestui grup vocal aparținând distinsei profesoare Emilia Dragotoiu Nanu, din municipiul Târgu-Jiu.

Taraful „Cristi Geacu Cătăroiu” a venit să completeze „Privighetorile Gorjului”, acesta fiind urmașul întru tradiții al tarafului de neuitat care l-a avut în fruntea sa pe Petre Geacu Cătăroiu, de pe frumoasele meleaguri ale Tismanei.

Ropotele de aplauze ale spectatorilor încântați i-au răsplătit pe componenții Ansamblului Folcloric „Brâulețul”, venit tocmai din Turceni, care au fost succedați de Taraful tradițional „Fane Pițigoi”, din Godinești.

Ansamblul Folcloric „Hora Desnățuiului” din Bârca, venit din Doljul vecin, a animat privitorii care, în ciuda unei temperaturi insuportabile, nu s-au putut dezlipi de evoluțiile de pe scenă. Solistul vocal craiovean Liviu Olteanu, o speranță a redescoperirii tradițiilor oltenești, a obiceiurilor și folclorului românesc, a delectat pe cei prezenți cu vocea sa deosebită, care promite să fie una de care vom mai auzi multă vreme de acum înainte.

Urmând evoluției tarafului tradiţional „Vasile Muscurici” din Godinești, Cora Munteanca, o solistă coborâtă în sudul țării din plaiurile Năsăudului a produs o vie emoție spectatorilor cu melodia „Neamul românesc nu piere!”, ovaţiile însoțind-o o bună perioadă de timp.

Festivalul „RomânIA AUTENTICĂ”, i-a avut prezenți și pe ambii vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Gorj, Ninel Muja și Gheorghe Nichifor, dar și pe deputata PSD de Gorj Elvira Şarapatin, pe primarul municipiului Tg.-Jiu – Marcel Romanescu, alături de primarii comunelor Arcani, Săcelu etc. însoțiți și de alţi oameni politici ori conducători de instituţii publice gorjene. Semn bun, am putea spune, pentru că, iată, politicienii și-au băgat armele în teacă, lăsând loc unui binevenit armistițiu, „pacea” prilejuită de sărbătoarea tradiţiilor, meşteşugurilor şi folclorului amintind de anticele armistiții din timpul Jocurilor Olimpice. Vedeta serii a fost celebrul Ansamblu artistic profesionist „Doina Gorjului”, cu faimoșii săi interpreți: Georgiana Bârsac, Alexandra Bleaje, Roberta Crintea, Roxana Croitoru, Nicoleta Lătărețu, Maria Loga, Reli Sanda, Ion Drăgan, Marian Medregoniu precum și de directorul artistic Claudia Torop, care au fost acompaniaţi de orchestra aflată sub baghetele maeştrilor Aurel Blondea şi Victor Ţambu.

În coregrafia maestrului Valeriu Saraolu, corpul de balet a executat o suită de dansuri populare tradiţionale româneşti care au smuls binemeritate ropote de aplauze spectatorilor, profesorul Gheorghe Porumbel (managerul artistic al Ansamblului) văzându-se de departe că este încântat de prestații.

Într-o pauză pe care spectatorii și-au dorit-o a fi cât mai scurtă, pentru a fi din nou alături de îndrăgiții lor interpreți, a urcat pe scenă primarul Cosmin Pigui, care a făcut publică acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al comunei Peştişani actorului şi interpretului Toma Cuzin, unul dintre fiii acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, precum şi solistei Roxana Croitoru, o interpretă în mod deosebit a folclorului românesc autentic. Amândoi au beneficiat de aplauzele publicului, mulţumind pentru distincţia acordată.

Pauza a luat sfârșit prin urcarea pe scenă a copilului Tudor Limbean – patriot de doar 7 ani, din Vinţul de Jos, județul Alba, care a adus pe meleagurile Gorjului cântecul-mesaj ce a făcut să tremure inimile de români ale celor prezenți: „Să fim uniţi şi să nu ne batem joc de ţară!”, urmând apoi Nuți și Vasile Tapotă şi Constantin Dodo Lătărețu. Invitatul special al serii şi al Festivalului, solista de excepție Sava Negrean-Brudașcu, a încheiat un program artistic de o deosebită calitate, scurtat din păcate de o nemiloasă ploaie torenţială…