Mi-e dor de satul de altădată!
Mi-e dor de ulița
Satului de altădată,
De ulița cu viață,
De ulița cu verdeață
Ciugulită de gâște și rațe!
De carul tras la poartă
Din care se descarcă,
Fânețele din câmp,
Grâul sau porumb,
Mi-e dor boii să-i dejug!
Mi-e dor să simt
Iarba verde, moale
Sub tălpi la picioare!
Mi-e dor să pun la boi
Brațul cu iarbă,
Lupoaie sau trifoi!
Să aud boii rumegând
Să văd din nările lor
Aburii ieșind,
De atâta oboseală,
De-mpins în jug
La car, la rărițat, la plug!
După ce carul îl descarc,
Mi-e dor să intru-n pivnița casei,
Puterile să le refac,
Cu o țuiculiță rece,
Galbenă, de prună,
Apoi, să mă așez
La masa pusă,
La umbră nucului din bătătură!
După ce mă voi lupta
Cu puiul pus la saramură
Din vinul rece
Să iau o înghițitură!
Mi-e dor să aud
Găinile cotcodăcind,
Cocoșii după ele alergând
Noaptea pe garduri cântând!
Mi-e dor de măcăială, gâgăială,
Mi-e dor de viața de altădată,
De viața vie de la țară!
Mi-e dor de foșnetul
Frunzelor de toamnă,
Pe care le plâng
Când vântul le doboară!
Mi-e dor de ulițele cu alai
De bucuriile pe care le simțeai,
La săniuș, pe derdeluș
Copii fiind, când ne-ntreceam
Cu săniile, gardurile le rupeam,
Drept răsplată, câte-o urecheală
Mai primeam!
Mi-e dor de primăvară,
De primăvara de altădată
De la țară!
Mi-e dor să privesc mugurașii
Cum îi sărută fluturașii!
Mi-e dor de câmpurile cu flori,
Mi-e dor de bucuria codrilor
În triluri de privighetori!
Mi-e dor de a mea
Și a satului copilărie,
Mi-e dor ca roua dimineții
Fața să-mi mângâie!
Mi-e dor de răsărit de Soare,
Că Soarele meu e în chindie!
Autor: Gheorghe fiul țăranilor, cu nostalgia în suflet și cu dor!
– Gheorghe Roșoga –
