Orban: PNL depune moţiune împotriva ministrului Finanţelor; săptămâna viitoare – împotriva ministrului Economiei
Liberalii vor depune săptămâna aceasta la Camera Deputaţilor moţiunea simplă împotriva ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, iar săptămâna viitoare la Senat moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, a anunţat marţi preşedintele PNL, Ludovic Orban.
„PNL a luat decizia de a depune în cursul acestei săptămâni o moţiune împotriva ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, la Camera Deputaţilor. Moţiunea îndreptată împotriva ministrului Finanţelor are la bază tentativa de naţionalizare a pilonului II de pensii, execuţia bugetară catastrofală pe primul trimestru şi schimbarea la faţă a lui Eugen Teodorovici care una spunea când nu era ministru al Finanţelor şi face totul împotriva a ceea ce spunea când nu era ministru al Finanţelor”, a declarat Orban, la Parlament, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
El a precizat că liberalii vor depune o moţiune simplă săptămâna viitoare şi împotriva ministrului Economiei.
„Am aprobat depunerea în cursul săptămânii viitoare a unei moţiuni împotriva ministrului Andruşcă, ministrul Economiei din Guvernul PSD – ALDE. Moţiunea va fi depusă la Senat”, a precizat Ludovic Orban.