La Plopșoru rămâne nerezolvată problema consilierilor care se opun progresului comunității
În comuna Plopșoru, unii consilieri locali au o problemă cu dezvoltarea nivelului de trai al oamenilor comunității și se încăpățânează să se opună introducerii gazelor în comună. Este a treia oară consecutiv când aceștia votează împotrivă. Reamintim că un număr de cinci consilieri locali au votat de la început contra proiectului, iar acestora li s-a adăugat nou-venitul Ștefan Văduva, care l-a înlocuit pe defunctul consilier local Gabriel Nanu.
Deja, voci din comunitate au început să întrebe cum au fost votați cei șase, pentru că speranțele cetățenilor comunei erau că voturile lor vor duce spre o viață mai bună, nu spre conservarea unei vieți grele, de tip medieval, cu care oamenii locului s-au luptat de când s-au înființat respectivele localități. Iar acum își văd speranțele făcute praf, călcate în picioare chiar de către cei pe care i-au ales ca să le facă o viață mai ușoară, demnă de Europa secolului XXI.
Dar se pare că, încă o dată, votanții au reușit să fie înșelați în așteptările lor, promisiunile făcute de către cei 6 în campania electorală fiind cu totul altele decât comportamentul lor de acum, iar oamenii locului deja se întreabă ale cui interese le servesc consilierii Ștefan Văduva, Cîrstea Gabriel, Gheorghiță Ion, Nicolescu Constantin, Pătrașcu Constantin și Pop Daniel, întrucât este evident că nu pe cele ale lor…