Actualitate

ZIUA EROILOR cinstită la Plopșoru

În ziua de Înălțarea Domnului Isus Hristos, prin organizarea primarului Comunei Plopșoru, Petre Grigorie, a directorului Școlii Generale Plopșoru și a responsabilului cultural, în data de 10 iunie a.c. a avut loc în Comuna Plopșoru, o manifestare cu caracter sărbătoresc, ce a marcat Ziua Eroilor. Curtea  bisericii ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea Plopșoru, a avut un aspect de sărbătoare, prin participarea cetățenilor la ceremonia de depunere a unor coroane de flori, în cinstea eroilor comunei, ce s-au jertfit pentru apărarea pământului strămoșesc. Prin ctitorirea, primarului Petre Grigorie, în urmă cu peste un deceniu, în curtea bisericii a fost înălțat „Monumentul Țăranului Român Erou în cele două Războaie Mondiale”. Lângă acest edificiu se depun coroane de flori, cu ocazia diferitelor evenimente, ce implică omagii aduse eroilor locului și nu numai. Astfel, și în data de 10 iunie, s-au rostit alocuțiuni dedicate străbunilor eroi, s-au recitat poezii patriotice, și s-au interpretat cântece specifice.