Vecinul de bloc care a corupt şi agresat sexual doi fraţi de 7 şi 10 ani
Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv, miercuri seară, fiind acuzat de agresarea şi coruperea sexuală în formă continuată a unor minori.
Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au percheziţionat locuinţa unui bărbat suspect într-un caz de agresiune sexuală şi corupere sexuală de minori, în formă continuată. Iar imaginile le-au dat publicităţii cu ce au găsit în casa celui vizat.
Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care a fost reţinut marţi, 29 octombrie, pentru 24 de ore, după ce mama a doi minori, cu vârste de 7 şi 10 ani, l-a reclamat la Poliţie.
Femeia a sesizat faptul că în perioada septembrie – octombrie 2019, un vecin de bloc, sub pretextul de a le oferi rechizite şcolare, îi invita în locuinţa sa unde i-a corupt agresat sexual în mai multe rânduri.
În urma percheziţiilor, la domiciliul suspectului s-a găsit un adevărat arsenal audio-video: „Poliţiştii au descins la locuinţa bărbatului, din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde au ridicat în vederea efectuării cercetărilor mai multe medii de stocare tip memory stick -16 bucăţi, DVD – CD – peste 200 de bucăţi, trei laptopuri, o unitate centrală, o unitate stocare imagini DVR şi alte bunuri care interesează cauza”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.
Bărbatul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar miercuri seara, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile a bărbatului.
„Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de agresiune sexuală şi corupere sexuală, ambele fapte fiind săvârşite în formă continuată, sub directa coordonare a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”, a mai transmis aceeaşi sursă. În minuta instanţei se precizează printre altele: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 30.10.2019 şi până la data de 28.11.2019 inclusiv, a inculpatului Văduva Gheorghe pentru săvârşirea (unor) infracţiuni de agresiune sexuală în formă continuată. (…) Emite mandatul de arestare preventivă. Respinge cererea de luare a măsurii preventive a controlului judiciar / arestul la domiciliu. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30 octombrie 2019, ora 19.45”.
Sursa: http://ziare.eclub.ro/