Actualitate

Universitatea Titu Maiorescu așteaptă noi candidați!

Universitatea Titu Maiorescu, filiala Târgu Jiu, așteaptă noii bacalaureați și nu numai, să se înscrie pe locurile libere de la Științe Economice. Oferta prestigioasei instituțiii de învățământ superior, UTM, este una foarte generoasă, venind în sprijinul celor care nu au prins un loc în vară, a nehotărâților sau a celor care aspiră să facă aceste cursuri în instituția ce poartă numele mentorului lui Mihai Eminescu. La Drept, toate locurile s-au ocupat încă din vară. Politica managerială dusă de conf univ dr Dan Voinea, decanul Facultății de Drept din cadrul UTM, a atras foarte mulți studenți, având în vedere că principalele cursuri se țin cu reputatul profesor-decan.  

Misiunea Facultății de Drept și Științe Economice din Tg-Jiu (FDSE) este de a contribui, prin programele educaționale și proiectele pe care le oferim, la formarea continuă a unor „comori”, asigurându-le studenților noștri cunoștințe solide, ce vor fi validate prin competențe pe piața muncii.

Această perspectivă presupune ca direcţii concrete de acţiune, o educație la nivel de excelență, dar și activităţi de formare şi dezvoltare personală, consiliere, precum şi activităţi de suport şi servicii competente, de calitate, centrate pe student, în acord şi pentru dinamismul unei societăţi bazate pe cunoaştere şi competitivitate.

Facultatea noastră pregăteşte specialişti în drept şi științe economice, care pot ocupa o gamă largă de locuri de munca: avocaţi, notari, consilieri de întreprinderi, funcţionari publici, magistrați, economiști, cadre didactice și cercetători ştiinţifici. Studiile se finalizează cu diploma de licenţă, recunoscută atât de Ministerul Educaţiei Naționale, cât şi în străinatate. Diploma le permite absolvenţilor accesul la cursurile postuniversitare (masterat) atât în cadrul Universităţii noastre (www.utm.ro), cât şi în cadrul altor universităţi din ţară şi din străinatate.