Actualitate

Un poliţist de la Baia de Aramă, reţinut pentru infracţiuni în legătură cu serviciul

Un poliţist de la Poliţia oraşului Baia de Aramă a fost reţinut marţi pentru 24 de ore, după ce a fost audiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă într-un dosar în care sunt cercetaţi mai mulţi poliţişti.
IPJ Mehedinţi este zguduit de un nou scandal, de aceasta dată protagonişti fiind mai mulţi poliţişti de la Poliţia oraşului Baia de Aramă. În data de 2 aprilie a.c.,a fost reţinut pentru 24 de ore un poliţist din cadrul IPJ Mehedinţi, instituţie condusă de fostul şef al DGA Mehedinţi, comisar şef de poliţie Luca Remus Lucian. Timp de aproximativ 10 ani, acesta s-a aflat la conducerea DGA Mehedinţi, instituţie specializată în combaterea corupţiei în rândul cadrelor MAI, iar din luna mai 2018 este împuternicit la conducerea IPJ Mehedinţi (în data de 2 mai a.c. îi expiră cel de-al doilea mandat). Astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă a dispus reţinerea unui agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Baia de Aramă pentru infracţiuni în legătură cu serviciul, adică exact fapte care au făcut obiectul de activitate al actualului şef împuternicit al IPJ Mehedinţi. Poliţistul reţinut este Nicolae Văcaru, subofiţer la Poliţia oraşului Baia de Aramă. Zona este cunoscută ca raiul exploatatorilor de păduri şi ar fi posibil ca reţinerea acestui poliţist să aibă legătură cu afaceriştii din zonă. Poliţia oraşului Baia de Aramă se află sub coordonarea adjunctului şefului IPJ Mehedinţi, comisar şef de poliţie Sabin Dumitrăşconiu, al cărui mandat de împuternicire expiră mâine, 3 aprilie a.c. Vom reveni cu detalii.

Sursa: http://ziare.eclub.ro