Actualitate

Un nou succes al „sindicatelor lui Crețan”!

Ieri, 15 iunie 2022, o delegație de reprezentanți ai unor sindicate gorjene s-au deplasat la București unde, la ora 12:00, au avut o întâlnire la Guvernul României. Aici, Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, Lulu Iulian Păuna, președintele Uniunii Naționale a Muncii din Oltenia, Tiberiu Grigoriu, președintele Ligii Muncitorilor din România și Iulian Buduran, președintele interimar al Uniunii Naționale a Muncii din Valea Jiului, însoțiți de Ion Tudor, președintele interimar al filialei bucureștene a Ligii, de inventatorul român de recunoaștere internațională Iulian Horneț și de primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, au avut un dialog cu domnii Mihnea Drumea, consilier guvernamental de stat al primului-ministru, și cu Marian Neacșu, secretarul general al guvernului.
Subiectele discutate, condensate într-un timp sensibil scurtat de scandările sutelor de sindicaliști de la Sanitas care își manifestau și ei nemulțumirile pe sub ferestrele guvernului și urmau să intre la negocieri imediat după delegația gorjeană, au privit extinderea zonelor de remanență din Gorj; nemulțumirile minerilor și energeticienilor legate de Legea 197/2021 și anomalii ale legislației și sistemului de pensii; o propunere a unui proiect de țară bazat pe resursele naturale și în care mineritul este salvat și folosit în continuare grație unor soluții tehnice de eliminare a poluării – principala cerință REALĂ a U.E. Iar o importantă discuție a fost pe subiectul implementării – pentru început, în municipiul Motru – a unei invenții despre care se interesează o Europă întreagă: piroliza nepoluantă a deșeurilor, prin care se produc căldură, energie electrică și produși secundari utili industrial.
Discuțiile au fost rodnice, toate problemele ridicate de sindicaliști ajungând pe agenda de lucru și în atenția premierului Ciucă, deschiderea partenerilor guvernamentali de dialog fiind una reală, existând angajamentul ca pasul viitor să fie venirea acestora în Gorj, pentru observații directe și discuții la fața locului.