Actualitate

Un microbuz care transporta 17 deţinute, implicat într-un accident pe drumul dintre Balş şi Craiova

Două accidente au avut loc, joi dimineaţa, pe DN 65, între Balş şi Craiova. Un biciclist a murit şi trei persoane au ajuns la spital.
Agitaţie şi nervi, joi dimineaţa pe DN 65, între localităţile Balş şi Craiova. Mai întâi, un biciclist care circula pe marginea drumului a fost acroşat de un TIR care mergea pe aceeaşi direcţie.
În urma accidentului a rezultat decesul biciclistului. Poliţia a restricţionat circulaţia în zonă, astfel că s-a format o coloană de maşini pe câţiva kilometri.
Şoferul unei maşini aflate la coadă a decis să întoarcă pe linia continuă, pentru a alege un drum ocolitor, acesta motivând că îşi duce copilul bolnav la spital.
Nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere şi a intrat în coliziune cu un microbuz care circula din sens opus, în care se aflau 17 deţinute.
În urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital cu ambulanţa, printre care o deţinută şi copilul din maşină, ambii fiind însă în afara oricărui pericol.

Sursa: http://ziare.eclub.ro