Un copil de trei ani s-a urcat la volanul maşinii părinţilor şi a accidentat-o pe mama sa
Un copil în vârstă de trei ani s-a urcat la volanul unui autoturism aflat în curtea locuinţei şi a reuşit să pornească maşina, care a accidentat-o pe mama sa.
Autoturismul se afla în marşarier în momentul în care a copilul a învârtit cheia aflată în contact. Mama acestuia, în vârstă de 36 de ani, care se afla în spatele autovehiculului, a fost lovită, după care a sunat la 112.
„Ieri, în jurul orei 19.30, polițiștii din Tg.-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, de 36 de ani, din localitate, despre faptul că, in timp ce se afla în curtea locuinţei, ar fi fost lovită de autoturismul proprietate personală, la volanul căruia se urcase minorul său, în vârstă de 3 ani, care fusese lăsat nesupravegheat, pentru o scurta perioadă de timp. Femeia a fost transportata la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Sursa: http://ziare.eclub.ro/