Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce și-a tâlhărit propria soție
Polițiștii piteșteni au depistat și reținut, ieri, un bărbat de 43 de ani, din Bradu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Acesta a fost dat pe mâna Poliției de victimă, care este chiar soția sa.
Polițiștii din municipiul Pitești au fost sesizați, ieri, în jurul orei 11:30, de către o femeie de 33 de ani, din oraș, despre faptul că, în timp ce se afla în autoturismul ei, parcat pe Calea Câmpulung, împreună cu soțul său, acesta i-ar fi sustras, prin violențe fizice, telefonul mobil, după care a plecat de la fața locului.
„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Pitești, au reușit să-l depisteze pe bărbat, astfel a fost condus la sediul Poliției Municipiului Pitești, în vederea continuării cercetărilor”, transmite, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz.
