Trei minori au spart un magazin din Bigul Nou

Administratorul complexului comercial Big Nou, din Craiovița Nouă, a alertat poliția, în noaptea de luni spre marți, că persoane necunoscute au forțat una dintre intrări și au pătruns în incinta unui punct de lucru al unei societăți comerciale. Din fericire, hoții, toți minori, nu au furat nimic.
Trei minori, toți în vârstă de 14 ani, au pătruns într-unul din magazine prin forțarea sistemului de închidere al magazinului. Polițiștii dirijați la fața locului i-au depistat în zona indicată, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acestia au pătruns în magazin, însă nu au sustras bunuri.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat si pentru infracțiunea de distrugere.
Sursa: http://ziare.eclub.ro/