TOȚI ROMÂNII trebuie să beneficieze de ajutor!
Mari bătăi de cap dă criza energetică nu doar celor afectați direct de ea, ci și conducătorilor țării. După un val de bâlbâieli liberale create special ca să-l mențină la cârma Ministerului Energiei pe Virgil Popescu și șmecheriile sale, PSD e decis să nu mai se lase dat la o parte în deciziile care afectează acest domeniu, pentru că s-a dovedit că măsurile liberalilor îi ustură foarte rău pe românii de rând la portofel. Nu este deloc surprinzător atunci că pesediștii sunt nemulțumiți de matrapazlâcurile partenerilor lor de guvernare și că par deciși să pună piciorul în prag, mai ales că iarna-i la o aruncătură de băț, iar postarea de pe Facebook a președintelui PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, dă grai acestor nemulțumiri populare:
„De plafonarea prețurilor la gaze și energie trebuie să beneficieze TOȚI românii, fără discriminare.
Pragul de 255 de kwh la energia electrică și plafonul stabilit pentru gazele naturale este singura măsură prin care statul ajută consumatorii, de aceea nu trebuie făcute discriminări în funcție de consum.
Practic, toți consumatorii au dreptul la un preț subvenționat pentru cantitatea prevăzută în ordonanță, plătind doar diferența consumată la suma prevăzută în contract.
În această perioadă am primit nenumărate sesizări atât de la persoane fizice, cât și de la agenți economici, printre care societatea ARTEGO din județul Gorj, cu peste 700 de angajați, care întâmpină aceeași problemă a pragului de consum. Ca ARTEGO sunt multe «victime» ale ordonanței, care nu pot face față prețurilor la energie și gaze fără sprijin din partea statului. Populația are nevoie de ajutor, iar statul are obligația să intervină!
Susțin cu fermitate ca plafonarea prețurilor să se aplice TUTUROR românilor, consumatori casnici sau societăți, pentru limita de consum prevăzută în ordonanță”, spus președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber.