Tânăr reţinut de poliţişti în urma unui accident rutier

Un bărbat în vârstă de 20 ani a fost reţinut de poliţiştii din Corabia în urma unui accident rutier petrecut într-o comună din apropiere.
Tânărul de 20 ani, din Rusăneşti, judeţul Olt, care a urcat la volan fără să aibă permis de conducere, a produs un accident, sâmbătă, 30 martie 2019, pe raza comunei Rusăneşti. „Conducând un autoturism pe Drumul Judeţean 642, în comuna Rusăneşti, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar. În urma impactului a rezultat rănirea a două persoane, de 21 şi respectiv, 49 de ani, din comuna Tia Mare. Testând conducătorii auto cu aparatul etilotest, în cazul tânărului din comuna Rusăneşti a rezultat o concentraţie de 0,78 mg/Litru alcool pur în aerul expirat“, au comunicat reprezentanţii IPJ Olt. Tânărul, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă, a fost reţinut de poliţişti şi urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arest preventiv.
Sursa: http://ziare.eclub.ro