Sute de doljeni, depistați cu hepatite virale
Campania de testare pentru depistarea hepatitelor virale B și C din cadrul proiectului LIVE(RO)2-SUD, lansată în județul Dolj în luna iulie a anului trecut, a însemnat 51 de medici de familie implicați în proiect, 22.555 de persoane testate și 429 de persoane depistate pozitiv la infecția cu virusurile hepatitice B sau C.
Potrivit unui comunicat, din cele 429 de persoane depistate pozitiv, 257 de persoane au infecția cu virusul hepatitic B și 165 de persoane infecția cu virusul hepatitic C. Cu o prevalență generală de 1,9% la infecțiile virale B și C, rezultatele înregistrate în cadrul campaniei de testare din județul Dolj indică existența unui bazin silențios de persoane infectate care nu își cunoșteau condiția și care puteau transmite virusul fără a ști.
Campania și-a atins un obiectiv major, acela de a ajunge la persoanele din mediul rural, la persoanele care nu au acces la servicii medicale din cauza situației sociale sau economice. Persoanele care au o situație de vulnerabilitate și care au beneficiat de testare în cadrul programului reprezintă 86% din totalul persoanelor testate, dintre acestea 74% sunt persoane care au domiciliul în mediul rural.
Pacienții depistați pozitiv beneficiază de investigații medicale specifice, analize medicale, diagnostic și indicație de tratament în cadrul Centrul de Prevenție de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova cu suportul echipei medicale coordonată de profesor doctor Ion Rogoveanu. Până în prezent 277 de persoane din cele 429 depistate pozitiv au ajuns deja în Centrul de Prevenție și au beneficiat de serviciile de stadializare.
În cadrul programului au fost testate 13.485 de femei și 9.070 de bărbați. Diagnosticarea precoce a hepatitelor B sau C poate salva vieți. Complicațiile acestor patologii, care sunt de cele mai multe ori lipsite de simptome, sunt ciroza, cancerul hepatic sau insuficiența hepatică.
Prin acest program de screening, cel mai amplu realizat vreodată în România, a fost evidențiat rolul extrem de important al medicului de familie în realizarea activității de prevenție, precum și necesitatea implementării cadrului metodologic pentru furnizarea unor servicii de sănătate de calitate cu rol preventiv în menținerea stării de sănătate a populației.
Proiectul LIVE(RO)2-SUD este implementat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.