Sub lupă

Sub lupa IO. Deputatul Mihai Weber – un politician care se implică în toate problemele cu care se confruntă Gorjul

Monitorizat în permanență de către jurnalul „INFORMAȚIA OLTENIEI”, deputatul de Gorj, Mihai Weber nu dezamăgește nicicum, în ce privește implicarea sa în problemele cu care se confruntă gorjenii, județul Gorj, în general. Numai în ultima săptămână, parlamentarul gorjean a pus umărul la rezolvarea a două sincope. Odată rezolvate, Gorjul va avea de câștigat foarte mult, atât economic, cât și social. Weber a punctat în două repere de mare interes și mare potențial, din Gorj, turismul și mineritul! Iată cum s-a exprimat deputatul gorjean:

 

Novaci și Polovragi au devenit stațiuni turistice de interes local!

„În ședința de joi, 15 noiembrie, Guvernul a adoptat o hotărâre promovată de Ministerul Turismului, prin care s-a aprobat atestarea a 11 localități din România ca stațiuni turistice de interes local. Printre acestea se află și localitățile gorjene, Novaci și Polovragi, al căror nou statut le va permite autorităților locale să acceseze cu mai multă ușurință fonduri prin care să dezvolte aceste localități din punct de vedere turistic și socio-economic. Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc Ministerului Turismului, în special domnului ministru secretar de stat Bogdan Tomoioagă, pentru susținerea acordată în obținerea acestui statut pentru cele două localități din județul Gorj.

Un alt proiect în sprijinul CE Oltenia

„Un alt proiect în care m-am implicat personal, prin obținerea avizelor necesare de la Ministerul Finanțelor, a fost aprobat, joi, de către Guvernul României. Actul normativ în cauză aprobă scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, fără compensare, de către Societatea Complexul Energetic Oltenia SA a terenului în suprafaţă de 110,1079 ha, în vederea realizării obiectivului „Deschiderea şi punerea în exploatare a Carierei Jilţ Nord la o capacitate de 4,5 milioane tone/an lignit”.
Astfel, Complexul Energetic Oltenia își va putea continua activitatea și în punctul Jilț Nord, prin deblocarea procesului de expropriere și crearea unui nou front de lucru la această carieră.”