Salvare spectaculoasă a unei femei căzute într-o fântână adâncă de 10 metri

Caz şocant în judeţul Vâlcea, unde marţi, 9 octombrie, pompierii militari au fost chemaţi să scoată o persoană căzută într-o fântână. Au fost şocaţi să afle că femeia, de 41 de ani, supravieţuise căderii de la 10 metri, dar şi după două zile în frig şi apă rece. Fântâna în care a căzut localnica are diametrul de 1 m şi adâncime de aproximativ 10 m, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.
Fântâna se afla în spatele unei anexe dezafectate, adică a unei clădiri care nu se mai folosea, pe un câmp. Un vecin a auzit strigătele disperate şi a sunat la 112. Când au găsit-o pompierii militari, femeia prezenta traumatisme minore, spun aceştia. A primit îngrijiri medicale de la echipa sosită la faţa locului şi este în afara oricărui pericol. A declarat că a căzut accidental, în timp ce se afla prin zonă. Puţul, care era la nivelul solului, nu era acoperit, fiind mascat de vegetaţie. Două zile a ţipat femeia după ajutor, până să fie auzită, construcţia fiind la circa 40 de metri de stradă. Victima a fost preluată în stare conştientă şi transportată la spital pentru investigaţii medicale.

Sursa: http://ziare.eclub.ro