Actualitate

Proiect de anvergură pentru modernizarea a peste 38 de km de drumuri în Bujoreni

Proiect de anvergură depus de primarul Gheorghe Gîngu spre finanțare în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Peste 38 de kilometri de drumuri vor fi modernizate, însă investiția nu presupune numai asfaltare, ci și introducerea rețelelor de utilități în subteran, precum și construirea a două poduri. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale edilului din Bujoreni, proiect ce va fi, cu siguranță, dus la îndeplinire.
„Ne pregătim să facem istorie, iar pentru acest lucru muncim neîncetat. Sunt bucuros să vă anunţ că am depus spre finanţare un proiect extrem de important pentru comuna Bujoreni, un proiect la care am stăruit multe zile alături de colegii din Primăria Bujoreni. Este vorba despre obiectivul de investiţii «Modernizare drumuri locale şi construire poduri peste pârâul Muereasca şi peste pârâul Vale Bujorencii, judeţul Vâlcea», depus în cadrul Programului Naţional de Investiţii «Anghel Saligny». Valoarea totală a proiectului este de peste 99,9 milioane lei, urmând a fi modernizate drumuri de interes local pe o lungime de 38,269 kilometri. De asemenea, vor fi construite şi două poduri: pod peste pârâul Muereasca ce va avea o lungime de 30 de metri şi pod peste pârâul Valea Bujorencii ce va avea o lungime de 15 metri. Demn de menţionat mai este şi faptul că toate reţelele de utilităţi vor fi mutate în subteran.
​După cum bine ştiţi, dragi locuitori ai comunei Bujoreni, starea tehnică a drumurilor publice din localitatea noastră este precară. În mare parte, carosabilul este acoperit cu îmbrăcăminţi asfaltice uşoare, cu beton, pietriş sau pământ. Este imperios necesar să modernizăm aceste drumuri, pentru că îmbunătăţirea infrastructurii rutiere joacă un rol esenţial în dezvoltarea zonei, în atragerea de investitori şi, implicit, în crearea de noi locuri de muncă. Mai mult, cetăţenii trebuie să circule în siguranţă. Nu este de neglijat nici faptul că trebuie să creăm condiţii pentru ca zona să devină mult mai accesibilă în cazuri de urgenţă.
​Sunt convins că vom obţine finanţarea pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii vital pentru comunitatea noastră.
​În final, aş dori să le mulţumesc colegilor care s-au implicat în elaborarea documentelor pentru acest proiect ambiţios. Îi asigur pe cetăţenii din Bujoreni că rămânem consecvenţi în încercările noastre de a obţine cât mai multe fonduri nerambursabile. Proiectele sunt de durată, însă sunt sigure şi cu rezultate vizibile” – a spus primarul comunei Bujoreni, Gheorghe GÎNGU.