Actualitate

Prima pacientă cu reacţie adversă rară la vaccinul anti-COVID, o paralizie facială, este medic ORL în Vâlcea

Ministrul Sănătăţii a fost cel care a anunţat că s-a înregistrat şi în România o reacţie adversă rară la un pacient. Este vorba despre o femeie din Vâlcea, de 33 de ani.
Reacţia adversă la rapelul vaccinului anti – COVID, practic a doua doză din vaccinul BioNTech Pfizer (Comirnaty), a fost făcută de un medic ORL, de 33 de ani, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
Medicul a început să se simtă rău joia trecută, iar în ziua următoare vaccinării a constatat că are o parastezie şi mici spasme, adică o paralizie temporară facială. A fost internată la spital, iar miercuri, 3 februrarie, a fost transferată la Spitalul Universitar Bucureşti, pentru mai multe investigaţii.
Dintr-un comunicat al Ministerului Sănătăţii reiese că „pacienta se află într-o stare bună, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice”.
Aceeaşi sursă a mai precizat şi că reacţia, destul de rară, se regăseşte în prospectul vaccinului şi a fost semnalată şi la alte vaccinuri.
Reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică au informat Ministerul Sănătăţii despre acest caz, despre care în Vâlcea nu s-a ştiut nimic până nu a fost mediatizat la nivel naţional.

Sursa: http://ziare.eclub.ro/