ActualitatePopular NewsRecent News

Pompierii mehedințeni alături de credincioși

Ieri, 06 ianuarie, 22 de pompieri mehedințeni au fost prezenți la manifestările religioase prilejuite de 𝐒𝐚̆𝐫𝐛𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐁𝐨𝐭𝐞𝐳𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢, care au avut loc în localitățile Drobeta-Turnu Severin, Șimian și Gruia, unde au fost organizate slujbe religioase de sfințire a apei fluviului Dunărea.
Aceștia au fost alături de credincioși pentru a asigura desfășurarea în siguranță a evenimentelor și pentru a fi pregătiți să intervină, dacă situația ar fi impus-o.
Astfel, au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta-Turnu Severin și Stației de Pompieri Vânju Mare, cu două ambulanțe SMURD, două ambarcațiuni și patru autospeciale de intervenție.
Un moment important în cadrul manifestărilor religioase a fost recuperarea Sfintei Cruci din fluviul Dunărea de către credincioşi, iar pompierii salvatori s-au asigurat că această tradiție s-a desfășurat în condiții de siguranță.
La activități au participat și paramedici SMURD, pregătiți să acorde primul ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă.
Din fericire, ceremoniile religioase dedicate acestei sărbători s-au desfășurat fără a fi înregistrate evenimente negative.