Actualitate

Un pompier român a devenit hairstylist în Londra

Terry – Style face furori în Londra. Cătălin Şerbănoiu, patronul salonului londonez, are doar 31 de ani, este originar din Vâlcea şi face frizerie de la 15 ani. În 2012, după ce şi-a încercat norocul pe la mai multe saloane din Londra, s-a decis să-şi facă propriul salon. Aşa a început o poveste de succes a unui român care timp de patru ani s-a luptat la propriu cu flăcările.
Nu există frizer care să nu-şi dorească să înveţe şi să lucreze alături de cei care au ridicat tunsoarea la grad de artă, alături de marile „legende”, marile nume care au transformat o profesie într-un cult, un stil de viaţă, o familie mare şi unită care vorbeşte aceeaşi limbă, cea a hairdresserilor. Iar în acest domeniu, Vidal Sassoon este considerat părintele spiritual al tuturor hairdresserilor, fondatorul prestigioasei şcoli de hairstyling şi haircut „Academia Sassoon”, o şcoală de renume mondial. Inventatorul tunsorii moderne, celebru pentru filozofia sa de a atinge perfecţiunea cu care realiza o tunsoare sau o culoare, a fost poreclit „omul – foarfecă”, fiind cel care a revoluţionat tunsoarea feminină, modul în care poate arăta părul. Cătălin Şerbănoiu, de 31 de ani, originar din Vâlcea este unul dintre norocoşii absolvenţi ai acestei academii, reuşind să obţină nivelul 3. În paralel, românul şi-a deschis şi un salon în Londra – Terry – Style, care l-a ajutat să-şi îndeplinească visul, acela pe care îl au toţi cei din lumea hairdresserilor, de a învăţa de la cei mai buni. Iar povestea care l-a adus până aici este extrem de spumoasă.
Cătălin face frizerie de la 15 ani, când şi-a cumpărat primul aparat de tuns. Copil simplu, de la ţară, a venit să facă liceul în Râmnicu Vâlcea. Nu vorbeşte foarte mult despre acea perioadă, dar am reţinut că în liceu a devenit frizerul neoficial al internatului liceului în care locuia, dar şi al locurilor din care se trăgea – toate rudele, vecinii ori prietenii cerându-i să-şi încerce maşina pe podoaba lor capilară. „Nici prin cap nu-mi trecea că asta îmi va marca viaţa”, recunoaşte Cătălin, uitându-se în urmă.
După liceu, la insistenţele părinţilor, s-a înscris la o facultate: Ingineria şi Protecţia Mediului şi s-a angajat în primul salon care i-a ieşit în cale. Când patroana i-a mărturisit că a învăţat într-o lună cât alţii în trei, a fost ca o primă confirmare în traseul pe care, fără să fie conştient, îl alesese deja.
A ajuns pompier dintr-o întâmplare, tot ca să le facă pe plac părinţilor, în perioada în care se făceau angajări masive în sistem. A profesat această meserie timp de 4 ani, la Râmnicu Vâlcea şi în paralel mergea şi la salon, dar când i s-a oferit ocazia a luat primul avion spre Anglia.
A plecat în Marea Britanie unde, la recomandarea unei prietene, a ajuns rapid într-un salon. Numai că realitatea a fost ca un duş rece, l-a trezit rapid: „era cu totul altceva decât ceea ce îmi imaginasem eu. Dar mi-am zis: am ajuns pe insulă, mi-am dat foc la barcă, înapoi nu mă mai întorc!” În primul salon a stat doar două zile, dezamăgit de sistemul de plată: „dacă se putea să munceşti pe gratis…”. La al doilea a stat o lună, insuficient ca să-şi facă o clientelă a sa. Din salon în salon, căuta fără sorţi de izbândă atmosfera de acasă. A regăsit-o după 3 – 4 luni în salonul unui italian. Aici a rezistat cel mai mult – o jumătate de an, dar naveta până la serviciu şi faptul că trebuia să facă rabat de la calitate în favoarea cantităţii, l-au determinat ca după 9 luni de când a ajuns în Anglia să-şi deschidă propriul salon.
Clientela Terry-Style este în majoritate formată din români – 60% şi restul alte naţionalităţi. „Britanicii sunt foarte deschişi, sunt reţinuţi până ajung să te cunoască. Nouă, românilor, în general, ni s-a făcut o reclamă foarte proastă ca est-europeni. Eu am prieteni britanici şi pot spune despre ei că sunt nişte oameni loiali. Nu le place noul, schimbarea…”, ne-a mai mărturisit Cătălin.
Am început să lucrez în primul, al doilea, al treilea salon, dar nu am reuşit să găsesc un loc în care să fiu eu însumi, aşa că am decis să-mi înfiinţez propriul salon. Am pornit singur: eu, foarfeca, maşina de tuns şi două pieptene. Acum suntem şase cu mine, echipă faină, oameni minunaţi. Clienţii noştri revin, în primul rând, pentru calitate, apoi pentru atmosferă, ne distrăm bine la salon, dar şi pentru stilul original. A trebuit să muncesc 4 ani să-mi permit să studiez la Academia Sassoon. Am obţinut nivelul 3. Cu ei m-am schimbat total. Chiar simt că am luat cea mai bună decizie pentru a-mi îmbunătăţi calea aleasă. Cel mai mare vis al meu este ca într-o zi să am propria şcoală. Cred că fericirea vine din a împărţi cu alţii. Odată ce transmiţi mai departe ce ai realizat înseamnă că ţi-ai atins ţinta!”.

Sursa: http://ziare.eclub.ro