Poliția rutieră, în slujba cetățeanului
În ultimele 72 de ore, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au acţionat pentru impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.
Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, depăşirea, acordarea de prioritate, fiind constatate 127 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Au fost sancţionaţi 30 de conducători auto care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum și 20 de şoferi care nu au purtat centura de siguranţă.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 33.000 de lei.
Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării sau anulării 37 de permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.
Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele pe sectoarele de drum din municipiu și județ.