Actualitate

Pictură pe folie alimentară în cinstea zilei de 1 Iunie

Școlile din municipiul Târgu Jiu s-au întrecut marți în activități inedite dedicate copiilor în preajma zilei de 1 Iunie – „Ziua Internațională a Copilului“. Știind că ziua de miercuri este liberă, copiii având posibilitatea să petreacă ziua lor cu familia sau participând la activități extrașcolare, în unitățile școlare au fost organizate manifestări atractive pentru ei. Astfel, la Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu“ din Târgu Jiu, elevii clasei a II-a A, îndrumați de prof. înv. primar Adriana Rădoi au realizat picturi minunate pe folie alimentară, citindu-se pe fețele lor încântarea pe care au simțit-o practicând pictura pe un suport foarte rar folosit pentru desen, dar des întâlnit în bucătărie și, anume, folia alimentară, care a luat locul șevaletului.
„1 Iunie este ziua în care încercăm încă o dată să conștientizăm că interesul pentru copii este prioritar și că toți copiii au nevoie de sprijinul și atenția noastră zi de zi“ este mesajul pe care îl transmite prof. înv. primar Adriana Rădoi, ai cărei elevi au primit diplome și baloane în cadrul unui program special de activități intitulat „Zâmbetul, Jocul, Bucuria… îmi colorează Copilăria“.