Actualitate

Patron din Argeș, reținut după ce a încercat mituirea a doi polițiști vâlceni

Patronul unei firme de panificație din Curtea de Argeș a fost reținut la Vâlcea după ce a încercat să de șpagă la doi polițiști. Totul a început în comuna vâlceană Fârtățești, în data de 12 noiembrie 2022, când agentul de poliție din cadrul IPJ Vâlcea a surprins un angajat al societății în timp ce vindea produse de panificație fără documente. Atunci a intrat în acțiune patronul, care a crezut că poate rezolva întreaga problemă creată cu o „mică recompensă” (oare în Argeș tot așa proceda?). El i-a oferit agentului de poliție suma de 2.000 de lei pentru a „îngropa” dosarul și a face totul uitat. Ulterior, administratorul firmei a mers mai departe, la șeful Secției de Poliție Măciuca, căruia i-a dus în plic suma de 5.000 de lei pentru a nu transmite documentele colegilor săi de la IPJ Vâlcea.
Dar nu i-a mers manevra, pentru că cei doi polițiști l-au denunțat la Direcția Generală Anticorupție (DGA) Vâlcea, iar de aici totul a mers strună, patronul din Curtea de Argeș ajungând cu cătușe la mâini în urma flagrantului din biroul șefului de Secție de la Măciuca. În momentul publicării articolului, el este dus un fața instanței de judecată a Tribunalului Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile.