Parcuri sigure pentru copiii din Drobeta-Turnu Severin
„Am mers, împreună cu primarul Marius Screciu, la primul loc de joacă ce se amenajează în această perioadă în Drobeta-Turnu Severin, dintr-un număr de 26 astfel de spații de agrement care se vor realiza în perioada următoare, în baza unui parteneriat încheiat între primăria municipiului și Consiliul Județean Mehedinți.
Contribuim cu fonduri de la bugetul județului pentru ca cei mai mici dintre locuitorii municipiului reședință de județ să aibă spații sigure și accesorii moderne pentru a-și petrece timpul liber în mod constructiv.
Valoarea parcului din zona blocurilor V, de pe strada Mihail Kogălniceanu, ce se reabilitează acum este de 500 000 lei, iar investiția în toate cele 26 locuri de joacă fiind de 10 milioane lei”, a declarat președintele C. J. Mehedinți Aladin Georgescu.