Actualitate

O nouă avertizare de vreme severă

Meteorologii au emis vineri, 31 mai 2019, o nouă avertizare de vreme severă, fiind vizate aproape toate județele țării, până sâmbătă, 1 iunie, ora 10,00. Județul Olt se află de vineri, 31 mai 2019, de la ora 12,00, sub avertizare Cod Galben până sâmbătă, 1 iunie, la ora 10,00. „În intervalul menționat, vremea va fi instabilă. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp”, anunță meteorologii, avertizând că instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată și în următoarele zile, în cea mai mare parte a țării. Tot de astăzi intră în vigoare un Cod Portocaliu, valabil pentru aproape jumătate de țară. „ În cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, va ploua torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp. În special în estul și sud-estul țării vor fi vijelii, grindină de medii și mari dimensiuni și frecvente descărcări electrice“, mai spun meteorologii în avertizarea de pe site-ul ANM.

Sursa: http://ziare.eclub.ro