Noutăți despre Programul Tranziție Justă
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Tranziție Justă (PTJ), a publicat Ghidul solicitantului pentru acțiunea „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă”.
Bugetul disponibil este de:
49.306.293 euro pentru Prioritatea 1 – județul Gorj
36.446.155 euro pentru Prioritatea 3 – județul Dolj
Intensitatea ajutorului de minimis este de 90%, cofinantarea beneficiarilor fiind de minim 10%.
Valoarea minimă eligibilă a finanțării nerambursabile solicitate este de 50.000 euro, iar valoarea maximă a finanțării nerambursabile solicitate este de 300.000 euro.
Perioada de depunere a cererilor de finanțare este cuprinsă între 01.07.2025, ora 11:00 și 01.09.2025, ora 23:30, prin platforma electronică MySMIS2021/SMIS2021+.
Activitățile eligibile includ: achiziția de echipamente, lucrări de modernizare, investiții în active necorporale (software, brevete, licențe), consultanță, formare profesională, cercetare-inovare, precum și activități de certificare și publicitate.
Solicitanți eligibili:
– Solicitatul se încadrează în categoria microîntreprinderi, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile Anexei I Definiția IMM-urilor la Regulamentul (UE) 2014/651 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările si completările ulterioare.
– Societăți constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după caz;
– Societăți înființate cel târziu la data de 31 decembrie 2023, care nu au avut activitatea suspendată temporar în anul curent depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior deschiderii apelului, conform informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC);
– Societăți care au înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul fiscal anterior deschiderii apelului și care își asumă, prin declarație pe propria răspundere, că se vor afla în aceeași situație la momentul contractării.
