Muzeul Mărțișorului din Stoina, vizitat de un grup de elevi din Județul Timiș
Comuna gorjeană, Stoina, a devenit celebră pe tot mapamondul, datorită faptului că aici se află singurul muzeu al mărțișorului, de pe întreaga planetă. O școală veche ce părea a fi o ruină, și care urma a fi demolată, și-a schimbat miraculos, soarta, devenind faimosul Muzeu al Mărțișorului din Stoina. Doamna Ioana Bușe, în colaborare cu o firmă de consultanță din Timiș, au fost cu această idee inspirată și totodată,extraordinară, de a transforma o ruină într-un muzeu de renume mondial. Vestea a cuprins întreaga planetă, muzeul îmbogățindu-se cu mărțișoare de pe toate meridianele lumii! Curioșii vin să viziteze muzeul unicat, rămânând uimiți de frumusețea și diversitatea mărțișoarelor! Recent, pragul muzeului din Stoina a fost trecut de un grup de elevi din Comuna Peciu Nou, Județul Timiș.
13 colindători bănățeni
Însoțiți de primarul Comunei Peciu Nou, Gabriel Drăgan, de profesoara Prisăcariu Florica și de un reprezentant al firmei de consultanță, un grup de elevi timișeni au mers cu colindul la Seminarul din Craiova, apoi la o serie de ambasade de la București. Aici trebuie punctat, că de fapt, a avut loc un schimb de ștafetă, care a fost primită de la partenerii lor, elevii de gimnaziu din Stoina.
Colindători la ambasade
În urmă cu un an, un grup de elevi stoineni însoțiți de doamna Ioana Bușe, au colindat și urat la mai multe ambasade străine de la București. Ambasadorii au fost foarte încântați de urătorii stoineni, manifestând o atenție și un interes remarcabil, pentru colindele și straiele populare ale colindătorilor.Entuziasmați, ambasadori din multe țări ale lumii, și-au manifestat intenția dea vizita Stoina, chiar de a investi în comuna petrolistă. Doamna Ioana Bușe a fost impresionantă de modul cum au fost primiți, de interesul ambasadorilor și felicitările primite de la diplomații-gazde. Cum între școala din Stoina și cea din Peciu Nou, există un parteneriat, de această dată, elevii timișeni au mers la ambasade. Parteneriatul între cele două instituții de învățământ a fost semnat de doamna profesoară Băcioiu Gina Raluca, din partea Școlii din Stoina și doamna profesoară Prisăcariu Florica, din partea Școlii din Peciu Nou. Cele două școli beneficiază de consultanță de la aceeași firmă. După ce a urat și au încântat ambasadorii, grupul bănățean a poposit la Muzeul Mărțișorului din Stoina.
Elevii din Peciu Nou la Muzeul Mărțișorului
Însuși ideea că vor vizita un muzeu unicat pe planetă, i-a încântat pe elevii bănățeni. Primit și însoțit de doamna Ioana Bușe, grupul din Peciu Nou s-a îndreptat către Muzeul Mărțișorului. Când au trecut pragul muzeului,vizitatorii au fost entuziasmați de frumusețile văzute. După ce au privit feluritele mărțișoare, atât autohtone cât și din alte regiuni ale țării sau din alte țări ale lumii, colindătorii bănățeni au răsplătit ospitalitatea partenerilor din Stoina, cu colinde în interpretare vocală și instrumentală.Urătorii au primit daruri din partea lui Moș Crăciun, bucurându-se din plin de frumusețile văzute și de ospitalitatea gazdelor.
Doamna Ioana Bușe însoțește grupul la operele lui Brâncuși
Epilogul periplului colindătorilor bănățeni a fost la celebrele opere ale marelui sculptor, Constantin Brâncuși, la Târgu- Jiu. Doamna Ioana Bușe a devenit ghidul grupului din Peciu Nou, însoțindu-l la Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului. Copiii din Timiș și-au manifestat bucuria că au avut ocazia să vadă marile opere de la Târgu Jiu. Pe tot parcursul vizitelor, elevii timișeni au fost însoțiți de primarul Comunei Peciu Nou, Gabriel Drăgan, de doamna profesoară Florica Prisăcariu și de reprezentantul firmei de consultanță. La despărțire, cele două părți partenere și-au propus noi colaborări pe diverse domenii educative și cultural-artistice.