Actualitate

Minor, prins și reținut după ce a spart geamul unei mașini și a furat o geantă

Un adolescent de 15 ani, din Craiova, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt dintr-un autoturism, a fost reținut, joi, de poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, pentru 24 de ore.
Oamenii legii au stabilit că, în cursul zilei de 13 februarie a.c., minorul ar fi spart geamul din dreapta spate al unui autoturism, parcat în faţa unui imobil din Craiova, de unde ar fi sustras o geantă de damă, producând un prejudiciu de aproximativ 500 de lei.
„Având în vedere probele administrate în cauză, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore față de tânărul respectiv, urmând ca, în cursul acestei zile, acesta să fie prezentat unității de parchet cu propunerile corespunzătoare”, a precizat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt din cadrul IPJ Dolj.

Sursa: http://ziare.eclub.ro/