Medalie de aur la un concurs naţional de culturism şi fitness, adusă în Drobeta de un pompier de la ISU
În perioada 07-09 septembrie a.c., plutonierul major Lepădatu Ionuţ, de la ISU Drobeta, a participat la competiţia sportivă Tiger Classic – Diamond Cup Romania, care a avut loc la Bucureşti, de unde s-a întors cu medalia de aur pentru România, la categoria Men`s Physique – 173 cm. Performanţele sale sportive aparte l-au selectat pentru a face parte din lotul sportiv al inspectoratului. Anual, el a reuşit să se menţină pe podium, câştigând numeroase cupe şi medalii, printre care aur la probele: Scara de fereastră, Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă, Pista cu obstacole şi altele. Însă timpul petrecut în sala de forţă l-a făcut să îndrăgească fitness-ul, care a devenit un hobby pentru el. Înarmat cu ambiţie şi determinare, pompierul a participat în luna aprilie a acestui an la prima sa competiţie de fitness Campionatul Naţional de Culturism si Fitness din cadrul Federatiei Romane de Culturism si Fitness, unde a reuşit să obţină locul 2, loc care i-a adus calificarea la faza naţională. Pregătirea mai riguroasă l-a făcut pe Ionuţ să obţină titlul de campion naţional la Campionatul Naţional de Seniori Culturism si Fitness, care s-a desfăşurat la Arad, categoria Men`s Physique – 173 cm, iar în perioada 07-09 septembrie a.c., la competiţia sportivă Tiger Classic – Diamond Cup Romania, ce s-a desfăşurat la Bucureşti, a reuşit să obţină medalia de aur pentru Romania la categoria Men`s Physique – 173 cm. În prezent se pregăteşte pentru următoarea competiţie, Cupa Mondială de Culturism şi Fitness, care se va desfaşura la Cluj-Napoca, în luna noiembrie 2018.
Sursa: http://ziare.eclub.ro