Mari proiecte de investiții în comuna Plopșoru
Comuna Plopșoru este una dintre comunele gorjene renumite pentru proiectele sale de investiții. Dacă în alte părți investițiile nu prea au întotdeauna legătură cu cetățeanul (avem exemple suficiente în acest sens, e plină presa de ele – cum ar fi o școală care este renovată 100%, după toate normele europene, apoi școala se închide din lipsă de elevi!), în Plopșoru investițiile sunt puse în slujba comunității, spre binele acesteia. Astfel, este suficient să ne amintim de drumurile realizate atât printre tarlale, cât și prin în zonele împădurite. Ceea ce ajută, pe de-o parte, agricultorii și exploatarea forestieră, dar pe de altă parte sunt un îndemn spre investiții, atât în agricultură, cât și în domeniul forestier sau să se pună bazele unui turism în comuna Plopșoru. Astfel, dacă printre fiii comunei se numără și oameni care vor care vor să vină înapoi acasă, după căpătarea experienței peste hotare, prin acele țări străine, timp în care pe lângă experiență au câștigat și sume de bani, să le fie ușor să ajungă cu utilajele în zonele lor de interes, fie că este vorba despre cultivarea pământului, despre viitori fermieri, sau despre exploatarea lemnului, fie pentru fabricarea mobilei, ori alte produse lucrate din „aurul verde” al comunei. Dar la fel de bine este și o oportunitate ca fiii comunei să rămână pe meleagurile natale, să nu-și mai găsească pâinea departe de casă. Iar dacă aceste lucruri au devenit posibile, ele sunt rezultatul strădaniilor primarului comunei Plopșoru, neobositul Petre Grigorie, care a gospodărit comuna cu o minte și un pragmatism de inginer, rezultatele fiind la îndemâna oricui dorește să le vadă. Unul dintre puținii primari de comună care se implică în toate activitățile în folosul consătenilor săi, care se bucură și de recunoașterea cetățenilor, dovadă stând și multiplele sale mandate în fruntea Primăriei Plopșoru.