Manifestări de ZIUA NAȚIONALĂ a ROMÂNIEI, la Filiași
ZIUA NAȚIONALĂ a ROMÂNIEI a fost sărbătorită la Filiași, într-o atmosferă de înalt spirit patriotic, cu o largă participare, atât instituțională cât și civică.
Primăria, Consiliul Local Filiași au fost factorii care s-au implicat determinant în reușita acestui eveniment, de o importanță deosebită pentru oricare cetățean al României.
Primarul Filiașului, Costeluș Gheorghe Ilie, un edil foarte activ, privind probleme administrativ-edilitare, cu realizări apreciate de filișeni, se ocupă în aceeași măsură și de organizarea unor asemenea evenimente, fiind un promotor al evenimentelor cu caracter istoric, cultural sau sportiv.
Evenimentul a fost onorat de prezența doamnei Elena Lavinia Craioveanu, senator PSD de Dolj.
Bibliotecara Orașului Filiași a prezentat succesiunea programului din cadrul evenimentului național.
O gardă militară a prezentat onoruri militare în concordanță cu derularea evenimentelor
Un sobor de preoți a sfințit evenimentul care a cuprins și depunere de coroane de flori la Monumentul Eroinei Ecaterina Teodoroiu, ridicat în fața Primăriei Filiași, prin implicarea primarului Costeluș Gheorghe Ilie.
Au depus coroane de flori, Primăria Orașului Filiași, Consiliul Local Filiași, Doamna senator Elena Lavinia Craioveanu, Consiliul Județean Dolj, Jandarmeria, Poliția Filiași, Garnizoana Militară Craiova, Instituții de învățământ, PSD Filiași și alte instituții.
Câteva mii de oameni au asistat la defilarea militară și la spectacolul artistic oferit de Fanfara Militară și interpreți de muzică. Invitații speciali au fost Cristian Fodor și Ciprian Roman, soliști din Țara Moților, care au avut în repertoriu și cântece specifice marii sărbători.
Epilogul unei zile reușite, cu participare numeroasă a filișenilor care au înfruntat ploaia, s-a încheiat creștinește cu servirea unei binevenite mese calde.
Trei persoane implicate în reușita acestui eveniment, Iulia Roxana Enache, Vasile Valentin Florescu și Ionuț Cosolan au anunțat închiderea evenimentului de la Filiași, prilejuit de ZIUA NAȚIONALĂ ROMÂNIEI, dar și pregătirile pentru viitoarele evenimente prilejuite de Sărbătorile de Iarnă! Jurnalul INFORMAȚIA OLTENIEI adresează felicitări, tuturor factorilor implicați în reușita evenimentului, cât și LA MULȚI ANI, tuturor românilor!