Actualitate

Legumicultorii, protest la guvern. „În anii electorali s-au găsit bani pentru ajutoare de stat care doar amăgesc”

Sute de mici producători agricoli se vor afla azi, joi, 12 august 2021, în faţa sediului guvernului, protestul fiind o măsură disperată prin care încearcă să atragă atenţia că într-un an bun pentru agricultură ei nu au bani să-şi acopere cheltuielile.
Preţurile derizorii cu care producătorii din cele mai mari bazine legumicole ale ţării reuşesc să vândă, cel mai mult către intermediari, sau „samsari”, cum îi numesc ei, au pus capac unui şir lung de dezamăgiri. Micii fermieri spun că importurile, în cea mai mare parte necontrolate, i-au sufocat şi că produsele lor nu se regăsesc pe rafturile marilor magazine deşi cumpărătorii o cer. Au ajuns să vândă în această vară sub costul de producţie, în timp ce legumele ajung pe masa consumatorilor cu preţuri de 10 ori mai mari decât pleacă de la producător. Sute de fermieri, legumicultori în cea mai mare parte, sunt din aceste motive în drum spre guvern, unde vor protesta, în intervalul 10:00 – 14:00.
„Având în vedere preţurile derizorii de achiziţie la legume, creşterea preţurilor la inputuri (seminţe, combustibil, energie electrică etc.), lipsa unor politici publice în sectorul horticol în ceea ce priveşte comercializarea produselor autohtone, lipsa măsurilor de sprijin pentru producători agricoli, ţinând cont că venim după un an în care comercializarea ca urmare a constrângerilor suferite în urma pandemiei COVID 19, cât şi faptul că la orizont se prefigurează continuarea măsurilor restrictive impuse de pandemie, toate acestea au dus la decapitalizarea producătorilor agricoli, deşi cei care sunt în lanţul de comercializare en-gros, dar şi cu amănuntul, înregistrează profituri substanţiale”, precizează reprezentanţii uniunii Salvăm Ţăranul Român, principalul organizator al protestului.

„Se vor lăsa de legumicultură, vom contribui la bunăstarea producătorilor din alte state membre”

„Evidenţele sunt cât se poate de clare, invităm politicienii, indiferent de culoarea politică, să meargă în satul românesc, unde o să constate sărăcia, traiul de subzistenţă pe care producători îl duc. Nu cerem subvenţii mai mari, deşi nu există termen de comparaţie cu statele europene, vrem să fim într-o piaţă concurenţială corectă. Este de neînţeles atitudinea anti-producător român, atitudine avută de toţi politicienii care s-au perindat la conducerea Ministerului Agriculturii şi care nu au fost în stare să gândească politici pe termen scurt şi mediu pentru producători. Lipsa de înţelegere în ceea ce priveşte subvenţionarea producătorilor, subvenţia fiind o componentă, numai că, în ultimii ani politicienii au folosit subvenţiile şi diferitele măsuri de sprijin acordate legumicultorilor pentru capital politic.
Ciclic, în anii electorali sau cu un an înainte, s-au găsit sume de bani pentru ajutoare de stat care nu au făcut altceva decât să amăgească. În acest context, cât şi pe fondul unei lipse totale de responsabilitate din partea clasei politice, dar şi a unei părţi a pseudo-reprezentanţilor producătorilor agricoli, mare parte din producători o să dispară, se vor lăsa de legumicultură, fapt ce ne va afecta pe toţi în egală măsură şi vom contribui la bunăstarea producătorilor din alte state membre”, mai spun producătorii nemulţumiţi. Anunţarea protestului a generat deja o primă reacţie din partea Ministerului Agriculturii, care printr-un comunicat de presă precizează că nu are în atribuţii controlul asupra legalităţii punerii pe piaţă a produselor agricole importate şi că de acest segment se ocupă alte ministere. Mai mult, fermierii nemulţumiţi care se vor afla la protest provin din rândul producătorilor care reprezintă cea mai mare parte a beneficiarilor diverselor măsuri de sprijin (din judeţele din sudul ţării s-au înscris cei mai mulţi legumicultori în programe de tip „Tomata”, transformat în acest an în „Legume în spaţii protejate”).