„Box” între elevi la Craiova
Totul s-a întâmplat în a doua zi de şcoală, la liceul craiovean „Constantin Brâncuşi”. Atât agresorul, cât şi victima au 16 ani, dar învaţă la clase diferite. Într-una dintre pauze, elevul pasionat de box şi-a acostat colegul pe culoarul şcolii, i-a reproşat că se îmbracă prea elegant şi i-a dat un singur pumn. Copilul a căzut inconştient, iar ceilalţi colegi care au urmărit întreaga scenă i-au alertat pe profesori. Elevul a fost dus cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Craiova, cu triplă fractură maxilară. La două zile după incident, agresorul a mers în salonul băiatului şi l-a ameninţat că a doua oară nu va mai scăpa dacă părinţii nu-şi vor retrage plângerea făcută la Poliţie.
Părinţii elevului bătut au sesizat imediat poliţia și s-a întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violente, urmând ca la finalizarea cercetărilor dosarul sa fie înaintat, cu propunerile corespunzătoare, unităţii de parchet competente
Agresorul nu s-a potolit nici după ce a văzut că cel pe care-l bătuse la şcoală a fost internat. După două zile, în jurul orei 22:30, elevul a mers în salonul colegului, a intrat peste el şi l-a ameninţat că a doua oară nu mai scapă dacă părinţii nu vor retrage plângerea făcută împotriva sa.
Elevul agresor este în clasa a X-a la Liceul „Constantin Brâncuşi”, iar pasiunea lui este boxul și practică acest sport la un club din Craiova.
Sursa: http://ziare.eclub.ro