Actualitate

GRAV ACCIDENT RUTIER ÎN CLISURA DUNĂRII

Un grav accident rutier a avut loc ieri seară, pe drumul din Clisura Dunării care leagă localitatea Dubova de Svinița. Sunt implicate două autovehicule, una dintre ele fiind a Poliției de Frontieră Svinița.
Intervin echipaje din cadrul Secției de Pompieri Orșova și Punctului de Lucru Dubova, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD.
La locul evenimentului a fost direcționat un echipaj SAJ, dar și elicopterul SMURD.
În urma impactului care a fost frontal și extrem de puternic, au rezultat 4 victime, două încarcerate, în stare de inconștiență și două conștiente.
Pompierii acționează pentru descarcerarea celor două victime.
Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au descarcerat cele două victime, un bărbat și o femeie, și au început manevrele de resuscitare.
Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, cele două victime au fost declarate decedate de către medicul SAJ.
Celelalte două victime, conștiente, sunt evaluate de către echipajele medicale.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.
Se pare că mașina condusă de un bărbat în vârstă de 76 de ani din Drobeta Turnu Severin a pierdut controlul asupra autoturismului, a lovit parapetul de pe partea dreaptă a carosabilului, a fost ulterior proiectat în parapetul de pe partea stângă a drumului, după care a intrat în autospeciala Poliției de Frontieră.
Bărbatul venea dinspre Svinița și se îndrepta spre Orșova. Impactul a fost atât de violent încât șoferul, dar și pasagera din dreapta, o femeie în vârstă de 66 de ani, din Severin, și-au pierdut viața.
De asemenea, au fost răniți și cei doi polițiști de frontieră aflați în timpul serviciului.
Polițistul care a consus autospeciala a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.