Actualitate

Gigi Becali, pus la colţ de biserică: nu are dreptul să interzică accesul femeilor în mănăstire

Gigi Becali vrea să construiască în Băile Olăneşti o mănăstire pentru bărbaţi şi o alta pentru femei. El a recunoscut public că una dintre ele va respecta canoanele de pe Muntele Athos, unde este interzis accesul femeilor, însă Arhiepiscopia Râmnicului spune că nu el decide această restricţie.
Arhiepiscopia Râmnicului confirmă faptul că lui Gigi Becali i s-a permis să ridice o mănăstire în judeţul Vâlcea, dar susţine că nu acestuia îi revine decizia de a restricţiona accesul femeilor în lăcaşul de cult.
Potrivit Primăriei Olăneşti, pentru a ridica lăcaşul de cult Becali a achiziţionat, în urmă cu mai bine de un an, peste 20 de hectare de fâneţe şi aproximativ 10 hectare de pădure.
Primarul din Băile Olăneşti, Sorin Vasilache, spune că porţiunea pe care Becali ar urma să ridice construcţiile este una cu destinaţie agricolă, pentru care nu ar fi nevoie de defrişări. Mai mult, pentru a avea acces la aceasta, se construieşte o cale de acces legată de drumul forestier de la baza muntelui.
Atât autorităţile monahale, cât şi cele locale infirmă dorinţa lui Becali de a repeta modelul Mănăstirii Frăsinei, unde, într-adevăr, accesul femeilor nu este permis.