Actualitate

Fată de 15 ani, soţie cu forţa pentru tată, unul dintre beneficiarii caselor donate de Gigi Becali

Un bărbat de 43 de ani, care trăieşte alături de cei şapte copii în comuna gorjeană Văgiuleşti, este acuzat că şi-a violat fiica cea mare, care are 15 ani. Mama i-a părăsit în urmă cu doi ani, iar membrii familiei trăiesc în condiţii îngrozitoare, alături de tatăl infirm de un picior.
Copila de 15 ani a devenit părinte pentru fraţii şi surorile ei, dar şi soţie cu forţa pentru tată. Povestea înfiorătoare a ieşit la iveală în urmă cu câteva zilecând membrii asociaţiei umanitare „Glasul Sufletului” au aflat despre situaţia dramatică a copiilor familiei Bucur, cu vârste între trei şi 15 ani. Tatăl abuzator se numeşte Alexandru Bucur, are un picior amputat din cauza arteritei, iar boala s-a extins şi la celălalt membru. Unul dintre copii, Andrei, în vârstă de şase ani, are hidrocefalie, dar suferă şi de o boală congenitală. Pentru că s-a născut cu picioarele strâmbe, nu a mers vreodată şi poate doar să se târască, motiv pentru care avea răni grave la picioare. Băieţelul putea fi recuperat dacă părinţii s-ar fi ocupat de el şi l-ar fi dus la un medic pentru a fi operat.
„Acolo trăiau în condiţii inumane. Paturile erau pline cu urină, nici măcar nu aveau un WC în curte. Casa nu are gard, pentru că scândurile au fost puse pe foc. Copilaşul, Andrei, mi-a spus să-l duc la un doctor ca să-i taie picioarele şi să-i pună altele în loc”, a povestit Cristina Lia, preşedintele Asociaţiei „Glasul Sufletului”.

Casă donată de Gigi Becali

Casa din Văgiuleşti a fost donată de către omul de afaceri Gigi Becali în 2012. Acesta a aflat atunci de la televizor despre situaţia familiei Bucur, care ajunsese să stea într-un câmp cu unul dintre copii, pentru că ceilalţi fuseseră luaţi în plasament de Protecţia Copilului. Pe atunci europarlamentar, Becali a venit cu elicopterul la Văgiuleşti. A plătit 45.000 de lei pentru casă şi i-a mai dat familiei o sumă de bani pentru diferite cheltuieli. În plus, a cumpărat tot ce era nevoie în casă, de la televizor şi până la frigider şi maşină de spălat vase.
„Eu o să am grijă de el, iar misiunea lui este să înmulţească populaţia României, iar eu o să-i trimit bani. Este o bucurie că am reuşit să reunim o familie. Eu le trimit bani şi ei trebuie să facă mereu copii”, spunea atunci Becali. La scurt timp, copiii luaţi de stat s-au întors acasă.
„Începând din 2004, minorii au fost în atenţia noastră, pe fondul neglijării, motiv pentru care le-au fost instituite măsuri de protecţie.
În anul 2012, domnul Gigi Becali le-a creat condiţiile necesare unui trai decent, astfel că la sfârşitul anului 2012-începutul anului 2013, instanţa de judecată a dispus reintegrarea minorilor în familie”, a transmis Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. După puţin timp, tot ce le cumpărase Becali s-a risipit. Părinţii circulau, potrivit vecinilor, numai cu taxiul până în oraşul vecin, Motru, pentru cumpărături, aşa că în scurt timp au cheltuit tot ce aveau.
„În 2015, din cauza faptului că, din nou, părinţii nu se mai ocupau corespunzător de creşterea şi îngrijirea minorilor, iar situaţia materială a familiei revenise la stadiul anterior intervenţiei domnului Becali, instituţia noastră a promovat în instanţă o acţiune pentru ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, minorii să fie scoşi din mediul familial şi să le fie instituit plasamentul în regim de urgenţă. Instanţa de judecată a respins acţiunea, astfel că minorii au rămas în familie”, a mai transmis Minodora Sucea.

Oroarea, descoperită întâmplător

În cursul zilei de vineri, 24 ianuarie, Andrei a fost dus de către reprezentanţii Asociaţiei „Glasul Sufletului“ la un control la un medic ortoped din Târgu-Jiu. Băieţelul avea simptome de răceală şi a ajuns mai întâi la spital pentru o consultaţie. Starea lui s-a agravat şi a fost nevoie să fie transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD la un spital din Timişoara, unde şi-a revenit şi este într-o stare bună acum. Tatăl băiatului a refuzat transportul cu elicopterul, dar medicii din Târgu-Jiu şi-au asumat decizia transferului. Sora cea mare a copilului şi-a însoţit fratele la spitalul din Târgu-Jiu, iar medicii, observându-i starea proastă de sănătate, au reţinut-o la spital pentru a o trata de o viroză. Copila şi-a făcut curaj şi i-a povestit unui reprezentant al asociaţiei care i-a luat în grijă fratele coşmarul pe care îl trăia acasă cu tatăl ei. Adolescenta a istorisit că raporturile sexuale se petreceau seara, când toţi copiii dormeau, iar tatăl o chema lângă el în pat. Medicii au stabilit că fata a avut relaţii intime chiar şi cu o zi înainte de a ajunge la spital.
„Mi-a spus că a făcut tot ce a făcut mama, pentru că i s-a impus într-un fel sau altul. Nu vrea să mai meargă acasă. Am văzut şi ce i-a spus psihologului, că vrea să fie luată de acolo, că nu se mai întoarce şi că, dacă nu a murit până atunci, sigur o să moară. Spunea că noaptea nu doarme, pentru că ştia că o cheamă cum se stingea becul la el. Este un copil traumatizat fizic şi psihic. Ea spune că şi mama chema bărbaţi la ea pe două pachete de ţigări şi o cafea. Mama o obliga să facă acest lucru. Asta mi-a spus fata. Câteva zile am fost terminată. Preferam să fie o minciună”. Doi dintre fraţi chiar i-ar fi surprins pe cei doi în timpul unui act sexual.

Forţată de mamă la prostituţie

Mai mult decât atât, adolescenta a mărturisit că mama obişnuia s-o oblige să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi din comună. Pentru partidele forţate de sex era plătită cu două pachete de ţigări şi o pungă de cafea, care ajungeau la părinţi. Fata de 15 ani este inclusă acum într-un program de consiliere psihologică şi se află în grija Protecţiei Copilului. „În urma discuţiilor purtate cu psihologul, minora a declarant că a fost victima unui abuz sexual din partea tatălui. Imediat, DGASPC Gorj a anunţat organele abilitate. Minora a beneficia de suport psihologic pe perioada audierii şi este inclusă într-un program de consiliere psihologică pentru a depăşi traumele suferite. În prezent, starea emoţională a minorei este una pozitivă, declarând că nu-şi mai doreşte să revină la domiciliu“, a precizat Minodora Sucea.

Tatăl, pus sub acuzare

Investigaţiile poliţiştilor au stabilit că abuzul tatălui a început în vara anului 2019. Poliţiştii au deschis dosar penal, iar bărbatul este anchetat pentru viol. „În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că începând cu vara anului 2019 şi până la data de 23 ianuarie a.c., bărbatul ar fi întreţinut raporturi sexuale, în mod repetat, prin constrângere, cu fiica sa. Minora a fost transportată la SML Gorj pentru investigaţii de specialitate, aceasta urmând a fi preluată de către reprezentanţi ai DGASPC Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol”, a spus Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Alexandru Bucur este, de asemenea, internat în spital, pentru arterită, iar deocamdată nu a fost arestat preventiv. Familia Bucur are zece copii, dintre care doi sunt majori. Un alt minor se află în sistemul de protecţie, la un asistent maternal profesionist. Mama, Mariana, a născut al 11-lea copil cu noul concubin. Cei şapte minori care se aflau acasă cu Alexandru Bucur au fost preluaţi în plasament în regim de urgenţă de DGASPC Gorj.

Sursa: http://ziare.eclub.ro/