Actualitate

Elevi prinşi când încercau să se drogheze în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova

Poliţiştii locali au fost cei care i-au văzut pe tineri cum îşi confecţionau artizanal ţigări pe o bancă din parc. Erau patru adolescenţi: doi băieţi şi două fete. Trei dintre ei au 16 ani, iar unul dintre băieţi are 17 ani. Elevii aveau asupra lor etnobotanice, dar şi un cuţit. Toţi cei patru au ajuns pe mâna poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate din Craiova.
Poliţiştii locali au sesizat că ceva este în neregulă cu cei patru adolescenţi şi au început să-i urmărească prin aparatura video montată în Parcul Nicolae Romanescu.
„În urma desfăşurării activităţii de monitorizare a parcului Nicolae Romanescu, efectuată de către dispecerii Biroului Supraveghere Video, Ordine Publică şi Circulaţie, din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Craiova, în ziua de 19 martie 2019, au fost surprinse pe monitoarele video imagini cu persoane ce confecţionau artizanal tigări pe una din băncile aflate în parc”, au spus reprezentanţii poliţiei locale. Poliţiştii locali au mers la tineri, i-au legitimat şi le-au cerut să scoată tot ce aveau în buzunare.
„Au fost depistaţi 4 tineri (doi băieţi şi două fete) – T.C.A., 17 ani, din Caracal, M.M.D, 16 ani, din comuna Leu, V.A.E.A şi S.A., ambele în vârstă de 16 ani, din Craiova, ce aveau asupra lor un plic cu resturi vegetale de culoare verde oliv, plic plastic transparent cu închidere tip ziplock ce conţineau un mugure vegetal şi un dispozitiv de mărunţit tip grinder. Ulterior, la controlul sumar corporal, s-a constatat că una dintre persoane avea asupra sa şi un cuţit”, au mai spus poliţiştii.
Cei patru minori au fost duşi la sediul Poliţiei Locale unde s-au întocmit actele premergătoare impuse de legea penală, iar ulterior au fost predaţi poliţiştilor de la Poliţia Municipiului Craiova. Cazul a fost preluat de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova care urmează să stabilească de unde au procurat elevii materialele vegetale şi dispozitivul de confecţionare a ţigărilor.

Sursa: http://ziare.eclub.ro