Educaţia, Cenuşăreasa democraţiei româneşti!

Luni a fost prima zi de şcoală pentru elevii din România. Zi cu emoţii pentru toată lumea, fie elev, părinte sau dascăl! E atât de frumos să fii şi elev, şi părinte de elev, dar şi dascăl! Ieri mi-am amintit de prima mea zi de şcoală ca elev, dar şi ca profesor. Ca elev eram o mogâldeaţă de copil care abia împlinise şase anişori, dar care voia la şcoală. Domnul învăţător Bolduma, cu vioara în mână, şi domnul director Biţoianu mi s-au părut cei mai frumoşi oameni de pe pământ, după mama, desigur! Ca şi cadru didactic, prima zi de şcoală a fost mai puţin fericită pentru că Şcoala din Raznic-Cernăteşti nu arăta prea bine, având sobe cu lemne care uneori scoteau fum şi, bineînteles, nelipsitele toalete din fundul curţii. Îmi amintesc de domnul Marcu,  învăţătorul cu mustăţi albe care ştia o mulţime de poezii şi glume. Vocea şi bunătatea lui îmi aminteau de Creangă… Mereu, iarna, în recreaţia mare, îşi alinia elevii şi îi însoţea la toaletă. Ştiţi de ce? Pentru că i se întâmplase de câteva ori ca elevii lui să prefere să facă pe ei decât să meargă prin frig până în fundul curţii, la toaletă!
Credeam că aceste amintiri sunt de mult apuse şi că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, intrăm într-un spaţiu al civilizaţiei. Dar ministrul educaţiei, prin declaraţia domniei sale, m-a readus în urmă cu douăzeci de ani. Amintirea şcolii de la Raznic îmi este dragă, la fel şi perioada de atunci, dar astăzi, în plin secol al vitezei şi al internetului, afirmaţia că performanţa şcolară se face şi dacă merg copiii la veceurile din curtea şcolii este de-a dreptul şocantă. Degeaba s-au dus la deschidere mai-marii noştri şi au ţinut discursuri pompoase dacă, de fapt, pentru ei confortul minim al copiilor nu contează. Pentru ei nu contează nici faptul că peste 50% dintre elevii noştri sunt analfabeţi funcţionali, peste 4.000 de şcoli nu au autorizaţie ISU când se aude primul clopoţel şi nici că 1.400 de unităţi de învăţământ, în plină eră digitală, nu sunt conectate la internet. Păi, la bugetul pentru educaţie din acest an de numai 2,28% din PIB,  ce aşteptări să mai avem? Şi mai grav este faptul că lipsa investiţiilor din învăţămant ne va ţine blocată dezvoltarea ţării pentru mulţi ani de-acum încolo. Poate chiar pentru jumătate de secol, cum spunea europarlamentarul Eugen Tomac, singurul de altfel care a dat dovadă de lipsă de fariseism şi a avut demnitatea să nu meargă la nicio deschidere de şcoală.
Cea mai mare nenorocire a noastră, a românilor, nu este lipsa norocului, ci lipsa educaţiei!