Actualitate

Două noi locuri de joacă din cartierul Craiovița Nouă au fost complet reabilitate!

Este vorba despre spațiul de joacă de pe strada Elena Farago și cel de pe strada V.G. Paleolog, aflate în zone intens circulate, între cvartale mari de blocuri, unde sute de copii își petrec zilnic timpul liber.
Ambele locuri de joacă au fost modernizate integral — au fost montate echipamente noi, leagăne, tobogane, carusele și balansoare, iar suprafața a fost acoperită cu tartan elastic, pentru un plus de siguranță.
Copiii din Craiovița Nouă se pot bucura acum de spații moderne, curate și sigure, chiar în inima cartierului.