Deţinut condamnat pentru tâlhărie şi viol, decedat în penitenciar

Un deţinut în vârstă de 45 de ani aflat în Penitenciarul Târgu-Jiu a decedat, ieri, după ce i s-a făcut rău în unitatea de detenţie.
Bărbatul îşi ispăşea o pedeapsă pentru tâlhărie şi viol. Acestuia i s-a făcut rău, iar personalul medical a intervenit şi a efectuat manevre de resuscitare până la sosirea echipajului de la ambulanţă. Bărbatul a fost transportat la spital unde s-a declarat decesul. Ştefan Racoceanu, inspector în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu, a spus că deţinutul se afla înregistrat cu afecţiuni medicale: „În jurul orei 20:27, personalul medical al Penitenciarului Târgu-Jiu a intervenit pentru acordarea primului ajutor unui deţinut care a acuzat o stare de rău. S-au efectuat manevre de resuscitare de către personalul medical aflat în seriviciu, concomitent fiind solicitat şi sprijinul unui echipaj de ambulanţă prin Serviciul Unic de Urgenţă 112. La ora 20:38, ambulanţa a sosit în unitate, echipajul medical deplasându-se la cabunetul medical, unde au continuat manevrele de resuscitare până la ora 21:39. La ora 31:41, pacientul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, ulterior fiind declarat decesul. S-a procedat la informarea familiei persoanei condamnate, a judecătorului de supraveghere şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu”. Deţinutul suferea de afecţiuni medicale.

Sursa: http://ziare.eclub.ro/