Deputatul Weber vine cu noi vești despre CE Oltenia
„Sunt șanse mari ca guvernul să aprobe memorandumul prin care Complexul Energetic Oltenia să fie exceptat de ordonanța austerității”, susține deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj. Acesta a avut discuții pe subiect cu liderii CEO și cu reprezentanți ai Ministerului Energiei.
Deputatul relatează și că au avut loc discuții în guvern cu privire la memorandumul pentru Complexul Oltenia în urma cărora se așteaptă o soluție favorabilă.
Mihai Weber mai spune că, la guvern, au ajuns foarte multe memorandumuri pe diverse spețe. În ceea ce privește Complexul Energetic Oltenia, o companie de importanță capitală pentru energetica românească, sunt șanse foarte mari ca să fie exceptat de la măsurile de austeritate.
Unii dintre sindicaliștii din cadrul CEO au amenințat cu proteste, dacă vor fi tăiate veniturile.
