Actualitate

Cum a fost furat un seif plin cu bani dintr-un ocol silvic fără ca făptaşii să fie prinşi nici după 9 luni

Anul trecut un ocol silvic din judeţul Vâlcea a fost spart de două ori. Şi deşi faptele au fost surprinse de camerele de luat vederi, anchetatorii nu reuşesc să dezlege misterul.
În urmă cu nouă luni, dintr-un ocol silvic din judeţul Vâlcea, cel puţin doi hoţi plecau cu un seif plin cu bani, peste 30.000 de lei. Întreaga lor operaţiune avea să fie surprinsă de camerele de luat vederi şi nu a durat mai mult de trei minute. Au fugit cu tot cu seif prin pădurea din spatele clădirii. După modul în care au operat se bănuieşte că au acţionat în urma unui pont.
Nu era prima pagubă creată Ocolului Silvic Băbeni, din cadrul Direcţiei Silvice Vâlcea. În luna februarie 2019, din magazia aceleiaşi instituţii, s-au sustras peste 100 de litri de motorină. Şi atunci a fost filmat totul. Hoţii au plecat cu cinci bidoane prin curtea unei vecine. Şi deşi unii dintre ei nici nu s-au ferit iniţial de camere, nici în acest caz nu s-a reuşit prinderea făptaşilor.
Ambele cazuri par învăluite într-un mister total, fiindcă în ciuda probelor, ancheta bate pasul pe loc de aproximativ un an. În ultimul caz, cercetările au vizat, printre altele, peste 200.000 de convorbiri telefonice. Imaginile surprinse de camerele de luat vederi nu par să fie de folos anchetatorilor. N-a folosit nici măcar faptul că unitatea era monitorizată de o firmă de pază şi protecţie.

S-au dus glonţ la casieria de unde au plecat cu seiful

La ultimul jaf, cel din noaptea de 7 aprilie, hoţii au avut grijă să poarte mănuşi. S-au folosit doar de o lanternă şi de forţa fizică, după cum reiese din înregistrările video ale sistemului de supraveghere al unităţii.
„Au intrat prin efracţie, la un pont sau nu ştiu cum au găsit casieria, au spart mai multe uşi: de la intrare, de la casierie, de la secretariat, şi au ridicat un seif cu 31.600 de lei. Atât aveam la data respectivă în casierie. De cele mai multe ori avem sume mai mici. Imaginile surprind şi exteriorul şi interiorul. Nu ştiu să vă spun dacă ştiau despre camerele de luat vederi dinainte, dar dacă e să mă iau după cagule, cunoşteau acest aspect. Au observat sistemul de supraveghere şi de alarmare. Pe cel din urmă l-au distrus primul, ca să nu facă zgomot”, ne-a mărturisit şeful Ocolului Silvic Băbeni, ing. Nicolae Dobrescu.
Ca să nu pară că au venit „la pont”, cel care a acţionat în interior, s-a prefăcut că mai caută şi în alte camere, după ce a furat seiful. Există imagini în care apare şi al doilea făptuitor, care-l aştepta pe cel care a acţionat în sediul ocolului, în afară, lângă uşa de la intrare. Şi acesta purta cagulă. Se bănuieşte însă că au fost mai mulţi făptaşi.
Din casierie, s-a intrat şi în biroului şefului de ocol şi apoi într-un alt birou, de unde s-a luat o geantă, care ulterior a fost adusă înapoi, inspectată fugitiv şi abandonată în hol.
Ca să fie siguri că nu au ratat nimic, s-au întors în camera casieriei şi au mai verificat încă o dată dacă au luat toţi banii. Aşa cum o demonstrează şi imaginile de pe camerele de luat vederi, întreaga operaţiune nu a durat mai mult de trei minute.
Când firma cu care Ocolul Silvic are un contract pentru pază şi protecţie şi-a trimis o echipă la faţa locului, aceasta nu a găsit pe nimeni: „Cei de la SC Delguard, cu care aveam contract, au venit după ce sirena a pornit, dar nu în timpul optim, prevăzut în contract, de 15 minute. Au ajuns după 20 de minute, lucru care se poate observa şi pe camere”, ne-a mai precizat directorul Dobrescu.
Hoţii s-au folosit doar de forţa brută pentru a intra în clădire: „După ce au distrus sirena din faţa clădirii, au spart uşa de la intrare, din termopan, cu piciorul. La fel s-a procedat şi în interior. Cel care a acţionat în sediu pare un tip solid. Uşile din termopan cred că s-au deschis mai repede decât cele de la secretariat şi casierie. De cum a intrat, s-a dus direct la casierie. Din două lovituri de picior, a deschis uşa. Nu a avut asupra lui nici o unealtă, decât o lanternă şi atât”, ne-a mai spus şeful ocolului silvic.
La exact nouă luni de la comiterea jafului, misterul nu a fost încă elucidat. Din imagini reiese clar că făptaşii au ştiut exact ce au de făcut: ştiau de sistemul monitorizare, de alarmare, unde era casieria, unde era seiful şi faptul că acesta putea fi luat cu uşurinţă, ba chiar şi că uşile pot fi deschise cu un pic de efort, inclusiv ruta pe unde pot fugi fără să atragă atenţia, semn că au studiat bine terenul înainte. „Şi eu bănuiesc că ştiau exact unde este seiful, cum arată, nu ştiau sigur doar poziţionarea. În imagini se vede că se caută doar în partea de jos a camerei. E clar că este vorba despre cineva care avea o informaţie sigură. Apoi, în biroul meu, nu a făcut nimic, nu a ridicat nici măcar o hârtie. A fost o simulare că ar fi fost chipurile interesat şi de altceva. Din biroul vecin a luat o geantă, pe care însă a abandonat-o. Au fugit prin pădurea din spate, semn că ştiau exact amplasamentul, unde duce pădurea, cum să iasă la drumul principal şi cum să nu fie observaţi de un eventual trecător”, am mai aflat de la Nicolae Dobrescu.

Dosar penal cu autori necunoscuţi

În urma spargerii din luna aprilie, la Poliţia Băbeni – Vâlcea s-a deschis un dosar penal sub coordonarea unui procuror din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Păgubiţii sunt nemulţumiţi că la data comiterii faptei nu s-au luat decât amprente şi declaraţii: „Ar fi putut fi demarată o acţiune chiar din seara respectivă, fiindcă făptaşii puteau fi încă în pădure, sau să oprească vreo maşină…”.
„Au fost audiate mai multe persoane şi s-a creat un cerc de suspecţi. Urmează să-i identificăm şi să-i tragem la răspundere pe vinovaţi”, declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Nicolae Niculicea a confirmat că la judecătorie s-a înregistrat un dosar penal care priveşte sustragerea unei sume de bani din seiful ocolului silvic. „În prezent, dosarul este cu autori necunoscuţi. Din primele cercetări nu a rezultat o pistă, dar se încearcă verificarea tuturor informaţiilor”.
Acum, la casieria Ocolului Silvic Băbeni există o uşă antiefracţie.

La furtul motorinei, unul dintre hoţi nici nu şi-a ascuns chipul

Cu două luni înainte de furtul seifului, din magazia unităţii s-au mai sustras 100 de litri de motorină. Şi atunci camerele de luat vederi au reuşit să-i imortalizeze pe făptaşi, fără însă vreun efect. N-a contat nici măcar faptul că hoţii şi-au dat seama ulterior că pot fi daţi de gol de sistemul de monitorizare video. Ba chiar s-au uitat de mai multe ori spre camere.
Cadrele surprind trei bărbaţi în curtea ocolului silvic, în jurul orei 20:00, privind cu atenţie spre poarta unităţii, ca să vadă dacă există vreun pericol. La un moment dat, singurul dintre cei trei care purta cagulă atrage atenţia altuia despre camerele de luat vederi, iar cel din urmă se uită nepăsător către acestea. În final, apare în cadru şi un alt treilea bărbat. Din imagini se vede că vorbesc despre sistemul video, fiindcă încearcă, stând cu spatele, să-şi ascundă cât mai bine figurile cu ajutorul hainelor.
„În filmările acelea se vede că nici măcar nu erau mascaţi. Dar fizionomia nu a putut să fie distinsă cum se cuvine. Este posibil să fie aceiaşi autori. Probabil că au văzut că nu li s-a întâmplat nimic şi au revenit apoi şi în aprilie… Şoferul depozitase din cota de motorină pe care o avea la maşină în bidoane de 20 de litri. Au luat bidoanele, au sărit un gard al unei vecine, le-am arătat urmele. Le-am spus poliţiştilor să ne verifice pe toţi de la femeia de serviciu, până la şeful de ocol. Şi telefoanele le-am spus să ni le ia. Au luat un listing cu 200.000 de convorbiri… În luna decembrie, am făcut din nou adrese către Poliţia Băbeni, către Parchet, prim – procuror, că am văzut că nu s-a mai aflat nimic. Până la urm,ă este o lovitură pe care o primeşte şi unitatea, dar şi eu, ca şef de ocol silvic. Până anul trecut, nu am mai avut astfel de probleme”, a mai declarat şeful Ocolului Silvic Băbeni – Vâlcea, ing. Nicolae Dobrescu.
Deşi luna viitoare se va împlini un an de la furtul de motorină, nici în acest caz ancheta nu a avansat. Există suspiciuni că ambele infracţiuni au fost comise de aceeaşi grupare, nefiind exclus ca făptaşii să aibă un informator chiar în cadrul ocolului silvic. Printre suspecţi se numără şi cumpărătorii de material lemnos, dar şi cei care vin la lucrările silvice.

Sursa: http://ziare.eclub.ro/