CSO FILIAȘI – UTA ARAD. Repriza 3
Am așteptat meciul de primă ligă dintre UTA și CFR, pentru a-mi da seama despre felul cum și-au lins rănile, arădenii, după mătrășirea din Cupa României, cauzată de frumoasa și ambițioasa trupă, CSO Filiași.
Arădenii au venit pe cai mari, dar au plecat pe mârțoage …
Sau altcumva spus, au venit cu coada pe sus, dar au plecat cu ea între picioare …
Au venit îngâmfați, dar au plecat bosumflați …
Ne-au privit ca pe niște amatorași care joacă pe miriște, dar le-am tras o lecție care a făcut valuri mari pe Mureș …
Sancțiuni în ograda proprie, amenzi, excluderi, bașca certuri, ultimatumuri, amenințări …
Este de luat aminte pentru oricare echipă ar veni la Filiași, de acum, înainte, că nu trebuie să privească lucrurile, cu nasul în vânt, așa cum a făcut-o infatuata echipă arădeană.
La Filiași e lucru serios. De fapt, tot ce a făcut Costeluș Gheorghe Ilie, în orașul în care se întretaie mari artere rutiere și feroviare, este de admirat! Stadionul echipei filișene, nu l-a avut nici UTA, până bine de curând.
Străzile asfaltate, mai ceva ca „pe Mureș și pe Târnavă” au asigurat fotbaliatorilor din Arad, o deplasare civilizată spre și dinspre Stadionul Orășenesc Filiași. Costeluș Gheorghe Ilie s-a implicat în tot și cu tot ce a fost posibil, pentru ca filișenii să se poată bucura de o echipă de fotbal cu care să se mândrească! Și a reușit! Azi, CSO Filiași este o trupă cunoscută în toată România, un team care a stabilit câteva recorduri istorice, așa cum ne-a detaliat Valentin Florescu, omul cu microfonul nu doar muzical, ci și sportiv, de la Filiași.
Antrenorul Mario Găman este deja un nume, datorită lucrurilor frumoase pe care le-a făcut, văzute în jocul echipei, în ideile de joc, în mentalul jucătorilor și în tot ce a acumulat până în prezent. A avut și de la cine „să fure” Mario fiind fiul lui Sergiu Sorin Găman, un om de mare caracter, fost fotbalist de primă ligă, dar și de la unchiul său, Victor Pițurcă, din al cărui staff tehnic a făcut parte, chiar și dincolo de granițele României. (Mama lui Mario este soră cu soția faimosului fotbalist, antrenor și selecționer, Pițurcă).
Fără a forța lucrurile, se poate spune că frumoasa trupă din Filiași va mai produce surprize plăcute pentru filișeni, atâta timp cât pune suflet inimosul OM, Costeluș Gheorghe Ilie, cât și talentatul antrenor, Mario Găman.
Felicitări CSO Filiași!
Felicitări Mario!
Toată stima, Costeluș Gheorghe Ilie!