Costeluș Gheorghe Ilie – un primar de mare actualitate!
Prietenos, amabil, receptiv, om cu inițiativă, gospodar, sunt câteva din calitățile inimosului primar de la Filiași, Costeluș Gheorghe Ilie. Primarul filișenilor este acel tip de edil, care se implică în absolut toate problemele cetățenilor, începând de la cei mai mici, până la cei mai în vârstă. Bucuriile aduse copiilor, cu ocazia diferitelor evenimente, spectacolele și filmele în aer liber, pe gustul tinerilor, cât și atenția și respectul acordat bătrânilor, cu diferite ocazii, dar și în mod cotidian, sunt câteva dintre elementele care îl fac pe primar să fie iubit de toată lumea. Demararea marilor proiecte de investiții, printre care marele proiect de asfaltare a circa 40 km de drumuri, construcția noului stadion, investițiile la școli și biserici, în cultură, echipa de fotbal feminin, de liga I, sunt motive reale ca primarul să fie un prieten adevărat, cât și un sprijin de nădejde al tuturor filișenilor. Fiecare cetățean care a deschis ușa primarului, a fost tratat cu prietenie, respect și amabilitate. Acestea sunt motivele pentru care se aude ades, prin Filiași, „Costeluș al nostru!”. Felicitări, domnule primar de Filiași, cât și mult succes în finalizarea tuturor proiectelor de investiții, pentru binele cetățenilor, din partea colectivului de redacție al jurnalului INFORMAȚIA OLTENIEI!