ActualitateEconomicSocial

Cosmin Popescu nu renunță la noul spital

Guvernanții s-au împrumutat de la Banca Europeană de Investiții ca să finanțeze o serie de proiecte inclusiv în domeniul Sănătății, astfel încât Guvernul României urmează să dea o hotărâre, în luna ianuarie, prin care se vor putea obține bani pentru realizarea de spitale noi.
Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, dă asigurări că instituția pe care o conducere este pregătită să acceseze fonduri pentru construirea unui spital nou la Târgu-Jiu.
Statul român a accesat un împrumut de la Banca Europeană de Investiții în valoare de 4 miliarde de euro, bani care au fost direcționați de către premierul Ciolacu, 2,2 miliarde de euro către infrastructură, și 1,8 miliarde de euro pentru sistemul de Sănătate. După cum știți, avem un act normativ, Ordonanța nr. 55/2023, care stabilește cadrul legal prin care consiliile județene, orașele, municipiile care au în subordine unități sanitare pot să acceseze acești bani și limita fondurilor care urmează a fi distribuite. Trebuie să îndeplinim anumite condiții. Studiul nostru de fezabilitate este matur, avem certificatul de urbanism, avem toate avizele. (…) Noi suntem pregătiți cu documentația pentru a lansa licitația pentru realizarea proiectului tehnic și construcția la pachet. (…) Din discuțiile purtate de domnul președinte, acest act normativ se pregătește pentru luna ianuarie. Noi am înaintat documentația Ministerului Sănătății pentru obținerea avizului de oportunitate ca element esențial în ceea ce privește aprobarea acestei investiții. În momentul apariției actului normativ, suntem pregătiți să lansăm procedura de licitație a achiziționa la pachet servicii de proiectare, execuție și dotare”, a declarat Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj.
În cadrul SJU Târgu-Jiu sunt în curs de derulare o serie de lucrări de modernizare. Cosmin Popescu anunță că lucrările de la UPU se vor finaliza luna aceasta, iar în primăvară se termină și cele de reabilitare energetică a unității medicale de pe strada Tudor Vladimirescu.