Continuă modernizarea zonelor de periferie ale orașului
Odată introdusă rețeaua de canalizare pe Calea Brezei, dar și în toată zona adiacentă, s-a trecut la modernizarea principalei străzi din cartierul Troaca.
Astfel, Calea Brezei, una dintre cele mai lungi străzi din zonă și cea care face legătura cu cartierul Rovine II, a fost reabilitată, fiind profilate și asfaltate trotuarele și partea carosabilă a străzii. În prezent, se lucrează pe ultimul tronson din apropierea străzii Brestei pentru introducere și branșarea rețelei de canalizare la cea existentă în această zonă.
De-a lungul noului aliniament stradal, RAADPFL Craiova plantează, în prezent, peste 200 de carpeni pentru ca, în câțiva ani, aceștia să ofere necesarul de umbră pe trotuare.