Actualitate

Coliziune între un microbuz cu pasageri şi o camionetă

Un accident rutier s-a petrecut vineri dimineaţa, 23 octombrie, într-una la periferia municipiului Râmnicu Vâlcea. În urma coliziunii dintre o camionetă şi un microbuz, o pasageră a ajuns la spital.
Evenimentul rutier din Râmnicu Vâlcea s-a produs pe DN 67, în cartierul Copăcelu.
În momentul coliziunii, în microbuzul aparţinând unei firme de transport în comun se aflau cinci persoane. Urmare a acestui accident rutier a rezultat o singură victimă.
Este vorba despre o femeie care era pasageră în microbuz. Victima a fost preluată de echipajul SMURD al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea şi transportată la spital, pentru un traumatism la nivelul feţei.
Zona în care s-a produs incidentul este intens circulată, fiind vorba despre un drum naţional care face legătura între Râmnicu Vâlcea şi Horezu.
Din primele cercetări, reiese că şoferul autoutilitarei nu s-ar fi asigurat la punerea în mişcare. Manevra l-a luat prin surprindere pe conducătorul auto din microbuz care nu a mai putut evita impactul.
Mijlocul de transport în comun a intrat în spatele camionetei care s-a întors, în urma coliziunii şi a ajuns în şanţul de pe marginea sensului opus de mers.
Traficul în zonă a fost oprit total câteva minute, iar apoi s-a circulat alternativ, până la scoaterea celor două vehicule de pe şosea.