CJ GORJ dă peste două milioane de lei pentru amenajarea curţii spitalului de pe strada „Tudor Vladimirescu”
Consiliul Judeţean Gorj va aloca o sumă de peste 2 milioane de lei în vederea amenajării curţii interioare a spitalului municipal de pe strada Tudor Vladimirescu. Curtea, având o suprafaţă de circa 2.500 de metri pătraţi, este afectată de lucrările de reabilitare a spitalului. Lucrarea trebuie să se realizeze în 6 luni.
„Lucrările vor începe în această primăvară. Se va realiza o zonă de recreere. Se vor retrasa parcările. Spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu va beneficia de toate facilitățile atât pentru medici, cât și pentru pacienți“, a declarat, în presa locală, Marius Cuțitoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj.
„În prezent, curtea interioară, drumul de acces și trotuarele din incinta Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, situat pe str. Tudor Vladimirescu nr. 32, prezintă numeroase degradări sub formă de gropi, burdușiri și faianțări, fapt ce conduce la îngreunarea efectuării actului medical din această locație. De menționat este faptul că lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a spitalului au amplificat starea de degradare a incintei, drept pentru care se consideră necesar și oportun, sistematizare şi refacerea incintei spitalului. (…) Curtea spitalului este degradată în proporție de peste 70%, ca urmare a lucrărilor de reabilitare”, ne explică raportul de specialitate al proiectului de hotărâre prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai lucrării.
